INS: Producția de cereale a scăzut cu 32% în 2022. Producția de porumb a scăzut cu peste 44%

Sursă: Unsplash

Producția de cereale a scăzut anul trecut în România cu peste 30%, fiind în mare parte influențată de producția de porumb boabe. De asemenea, producția de grâu a scăzut și ea în 2022, potrivit datelor provizorii prezentate de Institutul Național de Statistică.

Producția de cereale a scăzut în 2022

Producţia de cereale pentru boabe a României a scăzut anul trecut cu 32,2%, respectiv cu 8,9 milioane de tone, de la 27,79 milioane de tone raportate în 2021 la 18,84 milioane tone în 2022, în principal din cauza scăderii randamentelor la hectar, potrivit datelor provizorii anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia de cereale a fost influenţată direct de scăderea cu 44,7% a producţiei de porumb boabe care are o pondere de 43,5% în producţia totală de cereale.

Anul trecut, România a obţinut o producţie de porumb boabe de 8,2 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,47 milioane hectare, în timp ce în 2021 recolta a fost de 14,82 milioane de tone raportate de pe 2,54 milioane hectare.

Datele INS arată că suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe s-a diminuat cu 3% anul trecut, faţă de anul precedent, totalizând 5,19 milioane hectare. Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2022 reprezintă 47,6% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 41,3%.

Producția de grâu a scăzut cu aproape 18%

În ceea ce priveşte producţia de grâu, România a obţinut anul trecut 8,55 milioane de tone, în scădere cu aproape 18% (1,875 milioane de tone) faţă de cele 10,43 milioane de tone obţinute în 2021. Anul trecut au fost cultivate cu grâu 2,14 milioane hectare, o suprafaţă uşor în scădere faţă de 2021, respectiv 2,17 milioane hectare.

Totodată, România a obţinut la orz şi orzoaică o producţie totală de 1,64 milioane de tone în 2022, în scădere cu 334.000 de tone faţă de 2021, iar la ovăz de 176.000 de tone faţă de 210.000 tone în anul precedent. La ambele culturi suprafeţele cultivate au fost în scădere, totalizând 415.000 ha la orz şi orzoaică (-34.000 ha) şi 80.000 hectare la ovăz (-7.000 hectare).

În 2022, producţia agricolă vegetală a înregistrat o scădere, faţă de anul precedent, la cereale pentru boabe, legume, plante uleioase, cartofi şi leguminoase pentru boabe.

România s-a situat anul trecut, comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene, pe primul loc la suprafaţa cultivată cu porumb boabe şi pe locul doi la producţia realizată, după Franţa. La grâu, România s-a clasat pe locul cinci la suprafaţa cultivată după Franţa, Germania, Polonia şi Spania şi pe locul patru la producţia realizată după Franţa, Germania şi Polonia.