În luna septembrie 2009, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 21,3%, creştere datorată tuturor celor trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (+25,4%), industria extractivă (+2,5%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,4%), potrivit Institutului Naţional de Statistică – INS.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creşteri: industria bunurilor de capital (+65,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,0%), industria bunurilor de uz curent (+11,8%), industria bunurilor intermediare (+9,4%) şi industria energetică (+0,9%).
Pe de altă parte, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 1,3%, creştere datorată tuturor celor trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (+2,3%), industria extractivă (+1,7%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,6%).
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+4,9%), industria bunurilor intermediare (+1,5%) şi industria energetică (+1,0%) şi scăderi în industria bunurilor de uz curent (-0,1%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,3%).
Scădere anuală cu 3,1%
Analizând evoluţia anuală, în septembrie 2009, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,1%, determinată de scăderea industriei extractive (-13,5%) şi a industriei prelucrătoare (-3,9%).
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-11,1%), industria bunurilor de uz curent (-9,7%), industria bunurilor intermediare (-3,5%) şi industria bunurilor de capital (-0,5%). Industria energetică a crescut cu 4,1%.
Au existat şi creşteri, respectiv în cazul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat care au consemnat un salt de 12,7%.
SURSA: INS