Producţia industrială a scăzut în primele nouă luni ale acestui an cu 0,2% ca serie brută şi a crescut cu 0,7% serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu perioada similară din 2012, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Scăderea ca serie brută a fost determinată de scăderea industriei prelucrătoare (-1,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 6,8%, respectiv cu 1,0%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria energetică (+3,2%), în industria bunurilor de capital (+2,7%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,4%) şi scăderi în industria bunurilor intermediare (-4,7%) şi în industria bunurilor de uz curent (-0,6%).
Creşterea ca serie ajustată a fost susţinută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+6,6%) şi de industria extractivă (+1,0%). Industria prelucrătoare a scăzut cu 0,1%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+4,6%), în industria energetică şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,3% fiecare) şi în industria bunurilor de uz curent (+0,4%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 4,2%.
În luna septembrie 2012, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 12,2%, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+15,3%) şi industriei extractive (+1,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,8%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital (+44,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,6%), industria bunurilor intermediare şi industria bunurilor de uz curent (+1,3% fiecare). Industria energetică a scăzut cu 0,9%.
Producţia industrială, serie ajustată, s-a majorat cu 0,6% faţă de luna precedentă, datorită creşterii industriei extractive (+2,8%) şi industriei prelucrătoare (+0,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 1,1%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,1%), în industria bunurilor de capital (+2,0%) şi în industria energetică (+1,7%). Industria bunurilor intermediare şi industria bunurilor de uz curent au scăzut cu 1,2%, respectiv cu 0,9%.
Comparativ cu luna corespunzătoare din 2011, în septembrie 2012 producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 4% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, din cauza scăderii industriei prelucrătoare (-5,0%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au crescut cu 6,2%, respectiv cu 0,4%.
Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat scăderi în industria bunurilor intermediare (-9,3%), în industria bunurilor de uz curent (-3,2%) şi în industria bunurilor de capital (-2,4%) şi creşteri în industria energetică (+2,3%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,0%).
Producţia industrială, serie ajustată, a scăzut cu 0,1%, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, ca urmare a scăderii industriei prelucrătoare (-1,2%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au crescut cu 7,1%, respectiv cu 1,8%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,8%), în industria bunurilor de capital (+3,7%), în industria energetică (+3,2%) şi în industria bunurilor de uz curent (+0,9%). Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 5,3%.
Comenzile, de asemenea, în scădere
Comenzile noi din industrie au scăzut în primele nouă luni din 2012, pe ansamblu, cu 0,9%, comparativ cu perioada similară din 2011, datorită reducerilor înregistrate la industria bunurilor de capital (-4%), informează Institutul Naţional de Statistică printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Creşteri s-au înregistrat la industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,1%) şi industria bunurilor de uz curent (+7,4%). Bunurile intermediare au rămas neschimbate.
În septembrie, comenzile noi din industrie s-au majorat cu 12,4% faţă de luna precedentă, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+23%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,7%), industria bunurilor de uz curent (+7,2%) şi industria bunurilor intermediare (+1,7%).
Comenzile noi din industrie, în luna septembrie 2012, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au scăzut pe ansamblu cu 10,2%, datorită scăderii industriei bunurilor intermediare (-16,8%), industriei bunurilor de capital (-7,7%) şi industriei bunurilor de uz curent (-0,5%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 0,4%.
Sursa: Agerpres