Informația momentului pentru toți românii care lucrează. Salariul mediu net lunar a crescut cu 13% . Astfel, câştigul salarial mediu net lunar la nivelul economiei naţionale a fost anul trecut de 2.986 lei, în creştere cu 344 lei comparativ cu anul precedent. Câştigul salarial mediu brut lunar a fost 4.853 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri, citate de Agerpres.
Potrivit datelor furnizate de INS, angajatorii au cheltuit în medie, într-o lună, 5092 lei pentru un salariat. Numărul mediu al salariaţilor în anul 2019 a fost 5,164 milioane de persoane, în creştere cu 96.400 persoane comparativ cu anul precedent.
Cele mai mari creșteri la salarii în anul 2019 au fost în informaţii şi comunicaţii (+89%), intermedieri financiare şi asigurări (+66,8%), administraţie publică (+65,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+46,8%), industria extractivă (+43,2%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+31,9%), sănătate şi asistenţă socială (+24,5%), respectiv în învăţământ (+13,7%).
Câştigurile salariale medii nete lunare care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în hoteluri şi restaurante (-42,2%), alte activităţi de servicii (-36,3%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-23,7%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,3%), comerţ (-20%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-18,6%), tranzacţii imobiliare (-16,9%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-13,4%), industria prelucrătoare (-13,0%), transport şi depozitare (-8,2%) şi construcţii (-6%).
Pentru anul 2019, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost 214,3% faţă de anul 1990, mai mare cu 17,4 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 84 puncte procentuale faţă de anul 2008.
Bărbaţii au avut salarii mai mari în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 20%) regăsindu-se în intermedieri financiare şi asigurări (39,1%), industria prelucrătoare (25,5%), alte activităţi de servicii (25,2%), informaţii şi comunicaţii (23%) şi comerţ (20,6%).
Cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete lunare s-au înregistrat în judeţele Harghita (2.349 lei, cu 21,3% mai puţin decât media pe economie), Teleorman (2.360 lei, cu 21,0% mai puţin decât media pe economie), Covasna (2.379 lei, cu 20,3% mai puţin decât media pe economie), Bihor (2.385 lei, cu 20,1% mai puţin decât media pe economie), respectiv Vrancea (2.389 lei, cu 20,0% mai puţin decât media pe economie).
La polul opus, cu cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare se situează Municipiul Bucureşti (4.068 lei, cu 36,2% peste media pe economie), respectiv judeţele Cluj (3.449 lei, cu 15,5% peste media pe economie) şi Timiş (3.310 lei, cu 10,9% peste media pe economie).
În anul 2019, numărul mediu al salariaţilor a fost 5.164 milioane de persoane, în creştere faţă de anul precedent cu 96.400 persoane. Bărbaţii predomină în rândul salariaţilor (2,704 milioane de persoane, respectiv 52,4% din totalul numărului mediu de salariaţi). Faţă de anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 33.300 persoane, iar numărul femeilor salariate a crescut cu 63.100 persoane.