Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (4.114 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (845 lei).

Indicele câştigului salarial real pentru luna iunie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,4%.

În luna iunie 2012, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna mai 2012 ca urmare a acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) ori realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Unde au crescut salariile

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 24,6% în fabricarea produselor din tutun, respectiv de 23,3% în telecomunicaţii, între 7,5% şi 12% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor.

De asemenea, creşteri între 4,0% şi 6,5% au fost consemnate în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de editare, extracţia minereurilor metalifere, alte activităţi extractive, alte activităţi de servicii.
Unde au scăzut salariile

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna iunie 2012 a scăzut ca urmare a nerealizărilor de producţie, încasărilor mai mici (funcţie de contracte), dificultăţilor financiare şi lipsei de comenzi cu care s-au confruntat unele unităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au cifrat la 16% şi au fost consemnate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv la 14,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, între 7,5% şi 11,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, între 3,5% şi 6,0% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi terestre şi transporturi prin conducte.
Evoluţii ale salariilor la stat
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna mai, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 19/2012. Astfel, în administraţia publică câştigul salarial mediu net a crescut în luna iunie faţă de luna mai 2012 cu 7,9%, în sănătate şi asistenţă socială cu 6,9%, iar în învăţământ cu 4,0%.

Potrivit INS, în sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a fost influenţat şi de plata drepturilor salariale cuvenite salariaţilor cu câştiguri salariale mici, din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare în lunile precedente.

De asemenea, în învăţământ câştigul salarial mediu net a fost influenţat şi de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,4%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,3%.