Şapte din zece persoane nu au consultat anul trecut un medic specialist din cauza situaţiei materiale, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS).
"Dintre categoriile sociale care ar fi avut nevoie de un consult de specialitate, dar nu l-au putut efectua, pensionarii se disting prin frecvenţa cea mai ridicată, 26,3% dintre ei confruntându-se cu imposibilitatea de a participa la un consult medical, în ciuda problemelor de sănătate iminente vârstei. Ponderi ridicate, de aproximativ 10%, ale celor care nu au ajuns, din diferite motive, la consultul unui medic specialist, provin din cadrul categoriilor de şomeri şi a lucrătorilor pe cont propriu (inclusiv patroni)", se arată în document.
În totalul persoanelor de 16 ani şi peste, ponderea celor care anul trecut nu au putut consulta un medic specialist, deşi ar fi avut nevoie, a fost de 11,3%. Problema este resimţită mai intens în mediul rural.
La nivelul anului trecut, 70,9% din populaţia de 16 ani şi peste consideră că deţine o stare de sănătate bună sau foarte bună, 20,4% este de părere că starea de sănătate este satisfăcătoare, iar 8,7% crede că prezintă o stare de sănătate rea sau foarte rea.
Potrivit INS, majoritatea persoanelor care consideră că au o stare precară de sănătate sunt femei (61,5%), din care mai puţin de o cincime spun că au o stare foarte rea. Persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste reprezintă mai mult de jumătate din totalul populaţiei cu stare de sănătate rea sau foarte rea (57%), potrivit datelor INS. AGERPRES/