Veniturile gospodăriilor au crescut cu peste 12%
Conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), veniturile totale medii lunare ale unei gospodării în primul trimestru al anului în curs au înregistrat o creștere de 12,1% față de aceeași perioadă din 2022, ajungând la suma de 6.979 de lei. În același timp, cheltuielile gospodăriilor au reprezentat 85,6% din totalul veniturilor.
Statisticile oficiale mai arată că veniturile medii lunare pe gospodărie au fost de 2.550 lei de persoană în intervalul ianuarie – martie 2023, înregistrând o creștere de 4,2% față de trimestrul IV din anul precedent. În ceea ce privește veniturile în natură, acestea au însumat 616 lei pe lună pe gospodărie (247 lei per persoană), înregistrând o creștere de 16,4% față de ultimul trimestru al anului anterior.
Totodată, salariile şi celelalte venituri asociate acestora au fost de 4526 lei/lună/gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (64,9%), dar în scădere cu 1,7% comparativ cu trimestrul IV din 2022.
În acest context, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuţie însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale de 1.483 lei/lună/gospodărie (21,3% în trimestrul I 2023, respectiv 19,9% în trimestrul IV 2022 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (8,8% în trimestrul I 2023, respectiv 8% în trimestrul IV 2022), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de către salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,9% în trimestrul I 2023, respectiv 1,7% în trimestrul IV 2022) şi din valoarea în lei a produselor agroalimentare şi nealimentare consumate din resurse proprii (6,9% în trimestrul I 2023, respectiv 6,3% în trimestrul IV 2022).
În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie, în mediul urban, a fost de 7.706 lei, în primele trei luni ale acestui an, de 1,3 ori mai mare decât în mediul rural.
Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în perioada analizată, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale în veniturile totale a fost de 71,5%, mai mari cu 17,3 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural. De asemenea, în mediul rural, ponderea veniturilor din prestaţii sociale a fost de 22,5%, mai mari cu două puncte procentuale în comparaţie cu cea din mediul urban, iar ponderea veniturilor în natură a fost de 15,2%, de 3,2 ori mai mare faţă de cea mediul urban.
Cheltuielile pentru alimente au ocupat o pondere de 35%
La capitolul cheltuielilor băneşti medii lunare, acestea au fost de 5.487 lei/gospodărie (2.199 lei/persoană), mai mari cu 1,1% faţă de trimestrul IV 2022, respectiv cu 1,5% la nivel de persoană.
Pe acest segment, contravaloarea consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii a fost, în medie, de 485 lei/lună/gospodărie (194 lei/persoană), în creştere cu 16,6%, raportat la datele din trimestrul IV al anului trecut,
Tot în primele trei luni din 2023, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul – de 3.702 lei/lună/gospodărie (62%) şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor – de 1.888 lei/gospodărie (31,6%), precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei – de 181 lei/gospodărie (3,1%).
Mediul de rezidenţă evidenţiază diferenţe între nivelul cheltuielilor totale medii lunare. Astfel, în mediul urban, cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 6.573 lei, mai mari de 1,3 ori decât în mediul rural. În acelaşi timp, din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuţii, cotizaţii şi taxe a fost de 35,3% în cheltuielile totale, cu 9,4 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii în cheltuielile totale a fost de 4,4 ori mai mare decât în mediul urban.
Potrivit clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, în valoare de 1.301 lei/gospodărie, au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor (35,1%). Acestea sunt urmate, ca mărime, de cheltuielile destinate pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili în valoare (682 lei/gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 18,4%) şi de cele pentru băuturi alcoolice şi tutun (271 lei/gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,3%).
Datele INS relevă faptul că nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populaţiei a fost cel efectuat pentru educaţie (24 lei/gospodărie, 0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare) şi cel pentru asigurări şi servicii financiare (31 lei/gospodărie, 0,8% din cheltuielile totale de consum medii lunare).