Femeia Antreprenor, ediţia 2024, debutează pe data de 30 iulie 2024
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunțat, vineri, că înscrierile în cadrul programului național „Femeia Antreprenor”, ediţia 2024, vor începe pe data de 30 iulie 2024.
Româncele interesate au la dispoziția lor 45 de zile pentru a se înscrie. Înscrierile încep pe data de 30 iulie 2024 (ora 10:00) și se încheie pe data de 12 septembrie 2024 (ora 20:00). Totuși, termenul limită poate fi prelungit în funcţie de disponibilitatea fondurilor. Bugetul alocat pentru acest an este de 200 de milioane de lei, fiind estimat un număr de 1.000 de beneficiare.
Antreprenoarele din sectorul IMM se pot înscrie pentru obţinerea unor finanţări de până la 200.000 de lei. Aplicaţiile vor fi transmise exclusiv online, prin intermediul platformei informatice dedicate.
Noi detalii despre programul național „Femeia Antreprenor”
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a reamintit că antreprenorii români au la dispoziție mai multe programe prin care pot obține fonduri. Potrivit spuselor sale, la cea de-a patra ediție a Start-Up Nation pe fonduri europene vor fi peste 440 de milioane de euro pentru antreprenori din programul de educare și ocupare, cu două etape unul de formare profesionale, cursuri de 40 de ore și cealaltă de depunere a planurilor de afaceri.
„La sfârșitul lunii, pentru că am primit o veste bună de la STS că sunt gata cu platforma pe care ne putem înscrie, sunt acuma în probele tehnice, cred că la pe 30 iulie, la sfârșitul lunii, vom putea anunța deschiderea programului „Femeia antreprenor”.
Îl vom ține deschis 45 de zile, pentru că suntem într-o perioadă de vacanță. August este cunoscută pentru chestia aceasta. Nu avem principiu, primul venit, primul servit”, a spus el.
Potrivit spuselor sale, programul național „Femeia Antreprenor” „va fi așa cum și l-au dorit doar doamnele antreprenor”. Pe data de 8 martie 2024, femeile antreprenor din România s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, chiar la sediul Ministerului.
Au profitat de acea ocazie pentru a discutat despre nevoile lor. Au decis să fie un program deschis, nu un program de debut, de tip start-up.
„Programul va fi așa cum și l-au dorit doar doamnele antreprenor, pentru că întâmplător ne-am întâlnit împreună la minister pe 8 martie și atunci doamnele antreprenor reprezentate în asociații patronale au decis să fie un program deschis, nu un program de debut, de tip start-up”, a adăugat el.