Poliția Română avertizează cu privire la un nou mod de înșelăciune online, intitulat "Apreciaza postari pentru bani!". Potrivit politistilor, aceasta metoda se propaga rapid prin diverse aplicatii de mesagerie.
A apărut o nouă înșelăciune online
Politia Romana avertizeaza cu privire la un nou mod de înșelăciune care se raspandeste prin intermediul aplicatiilor mobile de socializare.
Sub pretextul simplu al „aprecierii postarilor pentru bani”, autorii incearca sa atraga utilizatorii intr-o schema de inselaciune in mediul online.
Incepand cu primirea unor mesaje nesolicitate, formulate atat in limba engleza, cat si in limba romana, utilizatorii sunt incurajati sa aprecieze anumite postari pe retelele de socializare, in special clipuri de pe platforme de specialitate, fiindu-le promis aceasta activitate ca un al doilea job sau un venit pasiv.
Pentru a crea iluzia de legitimitate, autorii trimit sume mici de bani in conturile utilizatorilor care apreciaza postarile. Aceste sume, cuprinse intre 10 si 50 de lei, sunt menite sa stimuleze participarea si sa castige increderea potentialelor victime.
„În etapa următoare, potențialele persoane vătămate sunt încurajate să investească sume mai mari pe platforme care promit câștiguri substanțiale.
Aceste promisiuni sunt întărite de invitații de a se alătura grupurilor de discuții pe o platformă de mesagerie online, unde presupuși „specialiști” în investiții îi vor ghida pentru a obține profituri mai mari.
Totuși, acești „specialiști” sunt de fapt autorii care folosesc tehnici de manipulare pentru a extrage date sensibile și sume importante de bani de la persoanele vătămate”, transmite IGPR.
„Recomandăm cetățenilor să fie precauți și să evite orice interacțiune cu mesaje sau linkuri suspecte pe platformele de socializare, ori care promit îmbogățirea rapidă și fără efort.
La nivelul țării noastre, au fost înregistrate o serie de fapte cu acest mod de operare, iar pentru prevenirea lor, cetățenii trebuie să se protejeze în mediul online și astfel, trebuie să aibă în vedere mai multe măsuri de contracarare”, spun polițiștii.