Romica Pavel a fost reţinută inițial de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, dar şi altei persoane acuzată de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă în formă continuată şi dare de mită în formă continuată, arată DNA.

Control judiciar față de mai multe persoane

În aceeaşi cauză, anchetatorii au dispus control judiciar faţă de alte trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi dare de mită.

Printre aceștia și Virginia Ungureanu (68 de ani), o persoană fizică fără nicio calitate specială, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă în formă continuată şi dare de mită în formă continuată.

„Este o persoană în vârstă, cu probleme cardiace. În timpul arestului i s-a făcut rău şi a fost dusă la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale. Instanţa a luat o decizie înţeleaptă ţinând cont de starea de sănătate a acesteia”, a declarat pentru Adevărul avocata Biatrice Martiş, care o reprezintă pe Virginia Ungureanu.

Au fost efectuate mai multe percheziții

În data de 2 martie au fost efectuate percheziţii la mai multe locaţii de pe raza judeţelor Buzău, Vrancea şi Brăila, printre care şi la următoarele instituţii publice: Primăria oraşului Ianca, Casele Judeţene de Pensii Buzău şi Vrancea şi Oficiile Poştale Judeţene Brăila şi Vrancea.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul anului 2018, Romica Pavel, în calitatea menţionată, împreună cu alţi doi inculpaţi, ar fi constituit un grup infracţional organizat la care ar fi aderat ulterior şi alte persoane, grup care şi-ar fi desfăşurat activitatea până în luna februarie 2022.

„Prin această ‘asociere’ membrii grupului ar fi urmărit obţinerea unor venituri nelegale din eliberarea de adeverinţe false, prin care unor persoane li se atesta în mod nelegal vechimea în muncă la Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) Ianca, judeţul Brăila, astfel încât să poată obţine pensii sociale minime garantate de statul român prin Casa Naţională de Pensii”, transmit procurorii.

Ce sume cerea pentru falsele adeverințe

Anchetatorii spun că în perioada respectivă, Romica Pavel, în calitate de referent cu atribuţii de funcţionar arhivar în cadrul Primăriei oraşului Ianca, judeţul Brăila, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi pretins şi a primit, în mod direct sau prin intermediari, de la 71 de persoane, suma totală de 213.000 lei, în schimbul completării, semnării şi eliberării adeverinţelor false menţionate.

Spre exemplu, procurorii arată că beneficiarilor de adeverinţe li s-ar fi solicitat suma de 580 lei /anul de vechime atestat, astfel că 15 ani de vechime „costau” suma de 8.700 lei. După ce intermediarii îşi opreau „comisionul” (între 2.700 lei şi 3.000 lei) Romicăi Pavel i-ar fi revenit suma de 3.000 lei (200 lei/anul de vechime).

„În continuare, beneficiarii ar fi depus dosarele de pensionare, care includeau şi acele adeverinţe false, la Casele Judeţene de Pensii Buzău şi Vrancea, ai căror angajaţi au emis fără vinovăţie deciziile de pensionare pentru fiecare titular”, mai arată DNA.