Insolvența ELCEN va avea consecințe negative asupra bilanțului Distrigaz Sud Rețele

Datoriile totale ale Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) faţă de Distrigaz Sud Reţele, societate deţinută de ENGIE România, se ridică la 155 milioane de lei, iar decizia de intrare în insolvenţă va avea consecinţe negative asupra situaţiei financiare a distribuitorului de gaze, anunță ENGIE România.

„ENGIE România, grup energetic care deţine Distrigaz Sud Reţele, prestator al serviciului de distribuţie a gazelor naturale către Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), a luat act, cu surprindere şi profundă preocupare, de decizia Consiliului de Administraţie al ELCEN de a iniţia procedura de insolvenţă a companiei. Această decizie, luată fără consultarea tuturor părţilor implicate, va avea consecinţe negative asupra situaţiei financiare a Distrigaz Sud Reţele, periclitând realizarea  investiţiilor  necesare exploatării în condiţii de siguranţă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, atât la nivelul Municipiului Bucureşti, cât şi al întregii zone operate de companie', menționează oficialii ENGIE. 

Potrivit documentului, valoarea totală a datoriilor exigibile acumulate de ELCEN faţă de Distrigaz Sud Reţele se cifrează în prezent la 155 milioane de lei şi vor creşte semnificativ pe durata sezonului rece. 

Compania ENGIE susţine că pe întreaga durată a relaţiei contractuale, Distrigaz Sud Reţele şi-a dovedit, în repetate rânduri, disponibilitatea pentru dialog şi pentru identificarea unor soluţii viabile, cum ar fi reeşalonarea datoriilor ELCEN coroborată cu finanţarea acestora de către acţionarul său majoritar. 

'În plus, în ciuda acumulării unor creanţe importante, Distrigaz Sud Reţele a adoptat în permanenţă o atitudine constructivă şi responsabilă, găsind soluţii care să nu aibă nicio consecinţă negativă asupra alimentării cu apă caldă şi căldură a clienţilor RADET', se mai arată în anunțul ENGIE. 

Totodată, compania consideră că singura soluţie durabilă menită să evite falimentul ELCEN şi RADET şi să garanteze, pe termen lung, aprovizionarea cu apa caldă şi căldură a locuitorilor din Bucureşti constă în mobilizarea imediată a unor mijloace financiare importante, atât de către statul român cât şi de Primăria Municipiului Bucureşti. 

Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. 

RADET şi ELCEN au decis săptămâna trecută să ceară intrarea în insolvenţă pe fondul situaţiei financiare dintre cele două societăţi. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă seara, că intrarea în insolvenţă a RADET este soluţia legală şi corectă de salvare a acestei entităţi economice, ca şi în cazul ELCEN, şi a dat asigurări, din nou, bucureştenilor, că nu vor fi afectaţi în ceea ce priveşte furnizarea de apă caldă şi căldură.