Insolvența Nordis Management. CITR a transmis când va avea loc prima Adunare a creditorilor

Nordis Management

SURSA FOTO: Nordis

Procedura de insolvență a Nordis Management SRL se află în etapa primelor măsuri. CITR, numit recent administrator judiciar provizoriu, a transmis primele termene stabilite de instanță în dosarul de insolvență al companiei.

CITR a transmis termenele stabilite în procedura de insolvență a Nordis Management

CITR a fost numit recent administrator judiciar provizoriu de către Tribunalul București în dosarul privind deschiderea procedurii de insolvență a Nordis Management SRL.

În acest moment procedura se află în etapa primelor măsuri din perioada de observație, respectiv cea de notificare a tuturor creditorilor, întocmirea tabelului preliminar al creditorilor, inventarierea și evaluarea bunurilor companiei.

Având în vedere interesul public pentru această procedură de insolvență și impactul acesteia în piața imobiliară, CITR va asigura transparența pe parcursul întregii proceduri, comunicând periodic informațiile relevante. Primele termene stabilite de instanță în dosarul de insolvență al companiei sunt următoarele:

  • Termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță este data de 21.11.2024.
  • Termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor este 11.12.2024.
  • Contestațiile la tabelul preliminar pot fi depuse în termen de 7 zile de la publicarea acestuia în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
  • Termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor este de 06.01.2025.
  • Termenul limită de depunere a opozițiilor la deschiderea procedurii este de 10 zile de la primirea notificării de deschidere a procedurii.
  • Prima Adunare a creditorilor va avea loc la data de 16.12.2024.

Toți creditorii urmează să fie notificați

În următoarea perioadă CITR va notifica toți creditorii, va analiza toate declarațiile de creanță ce se vor înscrie în termenul precizat, va demara inventarierea și evaluarea întregului patrimoniu, va analiza cauzele și împrejurările care au determinat ajungerea în insolvență și va lua toate măsurile prevăzute de lege pentru această etapă.

În același timp CITR va acționa cu celeritate în ceea ce privește analiza viabilității activității și a tuturor proiectelor în derulare pentru a identifica condițiile în care este posibilă redresarea companiei.

Având în vedere diferitele stadii ale dezvoltării proiectelor și nevoia finalizării lor pentru a identifica șanse de recuperare a creanțelor, CITR analizează de asemenea și toate opțiunile viabile de a atrage capital. În acest sens, CITR inițiază un dialog transparent cu toate părțile implicate și va explora toate scenariile care maximizează șansele de continuare a proiectelor începute.

Creditorii Nordis Management SRL au dreptul de a formula declarații de creanță. Acestea vor fi depuse obligatoriu în două exemplare, din care unul la Registratura Tribunalului București, Secția a VII – a civilă, la dosarul nr. 13403/3/2024, iar unul la adresa administratorului judiciar din loc. București, str. Gara Herăstrău , nr. 4, clădirea A, et. 3, jud. Sector 2.