Poveste adevărată: în 2006 lua ființă, în Oradea, o companie de distribuție pentru mașini de profile pentru tencuieli și accesorii pentru zidărie. Începutul a fost bun. Pe o piață a construcțiilor în creștere, veniturile au crescut numai între 2007 și 2008 de 4,4 ori, până la circa două milioane de euro. Prin urmare, patronii au decis extinderea în țară. Din nefericire pentru ei (și pentru furnizorii lor), această strategie a venit în cel mai neprielnic moment, coincizând în mare cu prăbușirea pieței imobiliare. Și, pe scurt, după cum se precizează în documentele oficiale, „lipsa lichidităților a dus implicit la imposibilitatea achitării datoriilor către furnizorii curenți și către bugetul de stat“, în mai 2010 începându-se procedurile de intrare în insolvență.
Până aici, pare povestea clasică de eșec a firmelor mici din domeniile cele mai afectate de criză. Nu este întrutotul așa, însă. Pentru că, în acest caz, „în vederea continuării activităţii, s-a decis reorganizarea prin schimbarea obiectului de activitate şi orientarea către piaţa ascultătorilor de de muzică ambientală şi meloterapie.“ Mai precis, cea de vânzare în sistem multi level marketing (sistemul de vânzare a produselor Amway, de exemplu) a cipurilor holografice CieAura. Spicuim din planul de organizare al societății: este vorba de „o tehnologie exclusivă în curs de patentare, care infuzează energiile intrinseci în cipuri în scopul de a influenţa câmpul energetic uman, o modalitate de a lega adeziv energiile intrinseci în holograme în scopul de influenţare a ciclului uman. Cipurile influențează puncte-cheie pentru a crea efectul dorit. Meridianele naturale din corpul uman ies din echilibru şi provoacă blocaje în fluxul de energie naturală dintre organele vitale, celule şi ţesuturi din organism. Odată aplicat pe domeniul de energie al corpului, cipul declanşează eliberarea acestor energii stocate“. Prin comercializarea cipurilor, firma intenționează să achite datoriile actuale, de 1,2 milioane lei, în decursul a trei ani, timp în care urmează să ajungă la o rețea de nu mai puțin de 16.400 de colaboratori care să îi vândă produsele.
„Când am văzut planul de reorganizare, am crezut că e o glumă proastă“, spune patronul unuia dintre furnizorii firmei orădene, care ar trebui să primească o sumă datorată de circa 50.000 de lei. Cu toate acestea, a aprobat acest dosar, ca, de altfel, și restul creditorilor chirografari (reprezentați, în general, de firme furnizoare de produse sau servicii care așteaptă să-și recupereze măcar parțial pagubele). Și asta pentru că nu au avut de ales. Potrivit planului de organizare, „în momentul de față, averea societății se compune din mijloace fixe, constând în licenţe de Windows, motostivuitor, mobilier şi stoc de marfă“. Or, din vânzarea acestor active, nu s-ar acoperi nici datoriile la stat.
Poate ne uită sau ne iartă
Este doar unul dintre numeroasele cazuri în care companiile care au de recuperat creanțe sunt puse în fața faptului împlinit: realist, atunci când au de-a face cu acest tip de dosare, nu au nicio șansă să-și recupereze datoriile. Motivul este explicat de Lucian Bagia, directorul firmei de recuperare de creanțe GCA: „dacă planul de reorganizare se face în mod intenționat cu scopul de a nu fi respectat, atunci conducerea debitorului încearcă să câștige cât mai mult timp, cu speranța că răbdarea și perseverența creditorilor pentru realizarea creanțelor se vor diminua cu timpul și fie vor renunța la ele, fie se va putea negocia mai ușor cu aceștia o eventuală plată în schimbul renunțării creditorului la o parte semnificativă din creanță“.

Interesant este că „de regulă, astfel de planuri nerealiste se identifică foarte ușor de către un practician în insolvență cu experiență încă din momentul propunerii lor, astfel încât, dacă administratorul judiciar susține în fața judecătorului sindic și a creditorilor un astfel de plan, este evident că are o înțelegere financiară separată cu debitorul, prin care își încasează „onorariile“ și alte avantaje financiare, în mod nelegal, direct de la asociații sau administratorii debitorului.“
Comisioane pe măsura riscului
Un alt aspect interesant este de ce se implică recuperatorii de creanțe în soluționarea acestor dosare, sortite, cel puțin în aparență, eșecului. Unii le evită: „În procedura insolvenței, debitorul este cel protejat în defavoarea creditorilor, motiv pentru care noi refuzăm să preluăm creanțe împotriva debitorilor aflați în insolvență, cu șanse minime de recuperare, pentru a nu ne încărca cu un volum de muncă suplimentar și inutil, deoarece suntem plătiți din încasări, nu din demersuri sau promisiuni“, spune Monica Paraschiv, director general al Transilvania Recuperări Creanțe.
Din perspectivă opusă, tot schema de comisionare justifică și explozia numărului de case de recuperare de creanțe în ultimii ani și acceptul acestora de a se implica în dosare fără mari șanse de reușită. Făcând o medie a pieței, taxele pentru recuperarea datoriilor variază între 5% și 23% din valoarea sumei, în funcție de valoare și de intervalul trecut de la data scadenței plății. Cu alte cuvinte, dacă un client are de recuperat 100.000 de lei, iar de la data termenului la care trebuia să-și primească datoria au trecut doi ani, agenției de recuperare creanțe îi revin 20.000. Așadar, chiar dacă poate fi o pierdere de timp, un asemenea dosar merită.

Alte cazuri în care datornicii profită la limita legii
„Un debitor care avea o fabrică de substanțe chimice a intrat în insolvență și a propus apoi lansarea unei linii de fabricație de alimente ecologice care urma să fie instalată în aceeași hală în care se produceau până nu demult substanțe chimice cu o tehnologie din anii 1980, astfel încât numai decontaminarea halei avea costuri uriașe, care depășeau orice fel de posbilități re­alis­te de a fi acoperite.“ Lucian Bagia, GCA
„În 2010 am avut un client care avea de recuperat un milion de euro de la o firmă din Cipru. Debitorul credea că dacă are sediul într-un paradis fiscal va scăpa, doar că în 2010 Ciprul a încheiat cu UE un acord prin care se obligă, la cerere, să dea informații despre firmele din această țară. Am aflat astfel ce bunuri existau și am putut finaliza pozitiv dosarul.“ Marius Colțuc
„Asociatul unic al unei firme cu datorii de 110.000 de euro a procedat la o majorare nesemnificativă de capital social prin emiterea a două noi părți sociale, în valoare de 20 lei, de către doi rromi, tată și fiu. Imediat după majorare, a cedat celor doi asociați toate părțile sale sociale, la valoarea nominală de 250.000 de euro, pe care a declarat în mod fictiv în actul de cesiune că a încasat-o. A evitat astfel noua prevedere legală care presupune realizarea unei publicități preliminare de două luni pentru orice cesiune a părților sociale
către persoane din afara firmei.“ Lucian Bagia, GCA