Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut în primele cinci din acest an cu 11,51%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 3.292 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 719, în scădere cu 9,56% comparativ cu ianuarie – mai 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 214 (-8,11%) şi de Bihor cu 194 cazuri (-17,09%).
Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 994, în scădere cu -14,82%.
De asemenea, un număr de 6.394 firme şi-au suspendat activitatea (-23,79%), iar 9.876 s-au dizolvat, număr în scădere cu -36,07%.
În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, au fost înregistrate în registrul comerţului 63.374 de înmatriculări, în urcare cu 23,03%.
AGERPRES