INSP: Numărul infecțiilor cu COVID-19, în creștere cu aproape 19% săptămâna trecută

Institutului Național de Sănătate Publică a publicat raportul săptămânal privind infecțiile cu COVID-19. Conform acestui raport, numărul de cazuri de infecție a crescut în săptămâna 6-12 aprilie cu 18,9%.

Numărul de cazuri de infecţie cu noul coronavirus a crescut în săptămâna 6-12 aprilie cu 18,9% faţă de săptămâna precedentă, potrivit unui raport săptămânal de supraveghere publicat pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

51% dintre cazuri au fost înregistrate în Suceava, Bucureşti, Hunedoara, Timiş şi Neamţ. De asemenea, potrivit sursei citate, 60,4% dintre decese au fost înregistrate în Suceava, Bucureşti, Hunedoara, Arad şi Timiş.

Unul din opt cazuri a fost înregistrat la personal sanitar. Raportul mai arată că 71% dintre decese au fost la persoane peste 60 ani şi 65% – la bărbaţi, iar 82% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate.

Media ponderii probelor pozitive în ultimele 14 zile a fost de 11,8%.

În acest context, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, că o eventuală relaxare a măsurilor impuse ar putea apărea după 15-20 mai sau 1 iunie. Demnitarul a precizat că relaxarea măsurilor privind combaterea coronavirusului se va face gradual şi cu anumite precauţii şi restricţii.

În plus, ministrul a afirmat că o eventuală relaxare a măsurilor nu se va aplica persoanelor peste 65 de ani, decât mai târziu.