Inspecția Muncii a dat amenzi de aproximativ 4,86 milioane de lei! Ce nereguli au fost constatate?

Controalele derulate în perioada 31 mai – 12 iunie s-au soldat cu amenzi în valoare de 4.863.500 de lei, din care 4.694.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit informațiilor transmise în comunicatul respectiv de Inspecția Muncii.

Totodată, au fost depistate 274 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, fiind aplicate 2.378 de avertismente şi dispuse 5.522 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

„Acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 31.05 – 12.06 2021, au avut ca rezultat aplicarea a 746 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 169.000 lei”, transmite Inspecţia Muncii.

De asemenea, dintr-un total de 1.778 de angajatori controlaţi în baza legislaţiei privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de CIOVID-19, au fost sancţionaţi 480 şi s-au dispus 896 de măsuri de remediere a neconformităţilor.

Controalele anunțate anterior

Anterior, ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că măsurile de relaxare adoptate de Guvern au în vedere o relaxare prudentă, nu una totală. Astfel, acesta a subliniat că urmează mai multe controale.

„Astăzi nu vorbim despre o relaxare totală, vorbim despre o relaxare prudentă şi în continuare îi îndemn pe români să respecte toate măsurile de protecţie sanitară pe care noi le avem încă în vigoare. Acești doi indicatori îi vom avea în permanență în atenție. Una din reglementările hotărârii de Guvern de ieri vizează cine verifică respectarea măsurilor și mai ales care sunt obligațiile celor care organizează evenimente. Responsabil pentru verificarea respectării măsurilor este Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Ministerul Sănătății. (…) Așadar, astăzi nu vorbim de o relaxare totală, vorbim de o relaxare prudentă”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Sursă foto: Dreamstime