Inspecţia Muncii: Amenzi de 2,9 mil. lei într-o săptămână

Inspectorii de muncă au aplicat agenţilor economici, în perioada 26 - 30 martie, amenzi în valoare totală de circa 2,9 milioane de lei (620.483 euro) pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu, potrivit datelor oficiale publicate miercuri de Inspecţia Muncii.

În intervalul de referinţă, au fost depistate 269 persoane care lucrau fără forme legale, dintre care 32 erau din judeţul Prahova, 25 din Timiş şi câte 22 din Argeş şi Hunedoara. 

De asemenea, în domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 2.029 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 2,657 milioane lei, din care 2,4 milioane de lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 387 de angajatori. 

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost efectuate 1.217 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 233.750 de lei. 

Conform Inspecţiei Muncii, angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 122 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 32 au avut loc în Bucureşti şi 19 în judeţul Timiş. 

AGERPRES