Conform unui comunicat emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), au fost aplicate 4.337 avertismente şi au fost dispuse 10.707 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

În luna iulie, au fost identificate 572 persoane desfăşurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 325 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 92 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 2 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 153 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part time.

Acțiunile de control au vizat și verificarea respectării măsurilor de protecţie împotriva caniculei în zonele în care au existat avertizări meteorologice în acest sens

„Pentru inspectorii de muncă, luna iulie a fost o lună de foc, în ambele sensuri, propriu şi figurat. Cele 8874 de controale raportate au însemnat acţiuni de control desfăşurate în toate zilele săptămânii, de luni până duminică, pe timp de zi, dar şi de noapte. Majoritatea acţiunilor de control, pe lângă aspectele curente pe care le verifică inspectorii de muncă, au vizat verificarea respectării măsurilor de protecţie împotriva caniculei în zonele în care au existat avertizări meteorologice în acest sens. Măsurile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 sunt minime şi ţin, dacă vreţi, de o atitudine corectă şi de latura umană care trebuie să existe în raporturile de muncă dintre angajatori şi lucrători. Mai mult decât atât, insistăm şi asupra componentei de conştientizare a dezavantajelor pentru angajatori în procesul de producţie sau în activităţile din domeniile vizate, pe care le poate produce indisponibilitatea unor lucrători care nu au fost protejaţi corespunzător, faţă de reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, alternarea timpului de lucru cu cel de repaus, reducerea sau eşalonarea programului de lucru pentru persoanele cu afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme. Aceste acţiuni de verificare vor continua pe toată perioada în care se anunţă temperaturi peste pragul de caniculă”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Recent au fost anunțate noi măsuri fiscale în ceea ce privește impozitarea contractelor de muncă part time

Guvernul a instituit obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară, în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial pentru care veniturile realizate sunt sub acest nivel. Venitul luat în calcul va fi salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţiile şi nu venitul realizat de salariat.

Decizia a fost contestată de unele organizaţii şi economişti. O astfel de prevedere a mai fost în vigoare în urmă cu mai mulţi ani, promovată de PSD, cu scopul declarat de a limita munca la gri, adică situaţiile în care o persoană este angajată cu normă redusă şi un salariu mai mic decât minim pe economie, dar în realitate lucrează mai mult, munca suplimentară fiind plătită nedeclarat.