Amenzile date de inspectorii de la Muncă vizează perioada 19-24 octombrie, majoritatea sancțiunilor vizând nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 3,233 milioane de lei, în urma acţiunilor de control desfăşurate în perioada 19- 24 octombrie 2020.
Din această sumă, 3,168 milioane de lei au reprezentat sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit unui comunicat al instituţiei remis luni Agerpres.
În urma controalelor inspectorilor de muncă, au fost depistate 203 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Totodată, au fost aplicate 1.605 avertismente şi au fost dispuse 3.539 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
În urma acţiunilor de control efectuate de inspectorii de muncă, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 19 – 24 octombrie 2020, au fost aplicate 184 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 65.000 lei. Din 1.814 angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 131 şi s-au dispus 215 măsuri de remediere a neconformităţilor.
„După cum am mai subliniat, activitatea inspectorilor de muncă presupune un efort considerabil, ţinând cont de riscurile asumate şi de condiţiile deloc confortabile în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de ziua din săptămână, de oră sau de vremea de afară, expunându-se, uneori, la agresiuni din partea celor controlaţi care se ştiu în afara legii. Cel mai recent caz de acest fel este acela de săptămâna trecută, când doi inspectori de muncă din cadrul ITM Braşov au fost agresaţi fizic şi verbal în timp ce efectuau un control care viza identificarea cazurilor de muncă nedeclarată. Aceste situaţii sunt regretabile, iar oamenii trebuie să înţeleagă că inspectorul de muncă acţionează responsabil, ca un factor de echilibru între angajaţi şi angajatori, pentru un mediu de muncă decent şi în deplină siguranţă”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Anterior, în săptămâna 12-17 octombrie 2020, Inspecţia Muncii a desfăşurat, prin inspectoratele teritoriale de muncă, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de peste 2,638 milioane de lei, din care 2,407 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost depistate 126 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.723 de avertismente şi au fost dispuse 3.791 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.