Inspecţiile inopinate au avut loc în cadrul investigaţiei, declanşate de Consiliul Concurenţei, privind o posibilă înţelegere între întreprinderi de a participa cu oferte trucate, la zece licitaţii organizate de Transgaz în urmă cu trei ani.

Valoarea totală a celor 10 contracte încheiate de către autoritatea contractantă cu companiile câştigătoare ale licitaţiilor  este de aproximativ 8 milioane  de euro.

Cele 13 companii investigate sunt: Inspet SA, Condmag SA, TMUCB SA, Rominsta SRL, Moldocor SA, CIS Gaz SA, Armax SRL, Armax Gaz SA, Pegamont SA, Ecprod SA, Amarad SA, Posada Med SRL și Staza Invest SRL.

Conform sursei citate, Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei, în special cele care privesc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Consiliul Concurenței mai precizează că întreprinderile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.