Inspectoratul General pentru Situații de Urgență își umple magazia de cartușe pentru pistoalele Carpați.
Șefii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cheltuiesc aproximativ 1 milion de euro pentru a cumpăra cartușe. Contractul acord-cadru a fost câștigat de Transcarpat Sportours International, o firmă de apartament cu cinci angajați. Conform anunțului de licitație, durata acordului-cadru este de 48 luni, iar cantitățile estimate sunt minim 1.217.313 bucăți – maxim 4.075.929 bucăți. „Cantități estimate pentru contract subsecvent sunt minim 108.201 bucăți – maxim 1.217.313 bucăți. Valoarea celui mai mare contract subsecvent va fi de 1.115.870,25 lei”, potrivit datelor din anunțul de licitație.
Firma de apartament care încasa aproximativ 815.000 euro fără TVA pentru vânzarea cartușelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, are ca tip de activitate comerțul cu ridicata, anul trecut, conform datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, a înregistrat o cifră de afaceri de de 5,2 milioane lei, a înregistrat un profit de puțin peste 670.000 lei și are stocuri (materii prime, materiale, productie in curs de executie, semifabricate, produse finite, marfuri) în valoare de circa 1,25 milioane lei.