Astfel, acesta a dezmințit acuzațiile serviciului de informații externe al Rusiei, care susține că ucrainenii ascund în centralele nucleare respective arme de proveniență occidentală.
Kievul respinsese deja afirmația Moscovei printr-un oficial de rang înalt.
AIEA nu a găsit echipamente militare în centralele atomice ucrainene
Grossi a dovedit că AIEA a stabilit o prezență permanentă în toate centralele atomice ucrainene. Acesta a anunțat, de asemenea, că a ordonat marți inspecții pentru identificarea unor eventuale arme în interiorul acestora, iar „rezultatul acestor inspecţii a fost negativ”.
Directorul AIEA a reamintit că aceasta este a doua oară când agenția a putut demonstra falsitatea acuzațiilor privind ilegalităţi şi pericole în centralele nucleare din Ucraina. Primele astfel de afirmații se refereau la crearea unei „bombe murdare”, un tip de armă care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale.
SVR a acuzat Ucraina că depozitează arme de proveniență occidentală în centralele nucleare
Luni, pe data de 23 ianuarie, Serviciul de informaţii externe al Rusiei (SVR), a acuzat Ucraina că ar depozita arme furnizate de către Occident în centralele sale nucleare, fără a furniza însă nicio dovadă în acest sens.
Într-un comunicat, SVR a afirmat că lansatoare de rachete HIMARS, sisteme de apărare aeriană şi muniţie de artilerie furnizate de SUA au fost livrate la centrala nucleară Rivne din nord-vestul Ucrainei.
„Forţele armate ucrainene depozitează arme şi muniţii furnizate de Occident pe teritoriul centralelor nucleare”, a declarat SVR, subliniind faptul că un transport de arme către centrala electrică Rivne a avut loc în ultima săptămână din decembrie.
Când a fost întrebat despre acest raport, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns că asta demonstrează importanţa menţinerii dialogului cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, organismul de supraveghere nucleară al Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, Peskov a declarat că în prezent nu există planuri pentru o întâlnire între şeful AIEA, Rafael Grossi, şi preşedintele Vladimir Putin.
Centralele nucleare ucrainene au fost vizate încă de la începutul războiului. Forțele ruse au ocupat centrala nucleară de la Cernobîl (care este scoasă din uz) încă de la primele ore ale conflictului, după care au capturat centrala atomică de la Zaporojie, cea mai mare din Europa.
Kievul și Moscova s-au acuzat reciproc de bombardarea centralei de la Zaporojie. La rândul său, Ucraina a acuzat Rusia că depozitează arme acolo. AIEA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la atacurile din zonă, deoarece exista pericolul unui dezastru nuclear.