Inspectorii ANAF au confiscat 1,5 kilograme de obiecte din aur

ANAF

ANAF/SURSA FOTO: Dreamstime

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat mai multe controale la casele de amanet şi bijuterii din Arad. În acest context, inspectorii au confiscat 1,5 kilograme de obiecte din aur.

Așadar, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat verificări la patru operatori economici aflaţi pe raza municipiului Arad. Acești operatori au ca obiect de activitate „casa de amanet” şi „bijuterie”.

Astfel, inspectorii antifraudă au identificat mai multe abateri de la legislaţia fiscală. În urma acestora, au dispus amenzi contravenţionale în cuantum total de 77.000 lei.

ANAF a dat amenzi de 77.000 lei

„Astfel, inspectorii antifraudă au identificat abateri de la legislaţia fiscală şi contabilă pentru sancţionarea cărora au dispus amenzi contravenţionale în cuantum total de 77.000 lei”, a informat ANAF.

De asemenea, au fost confiscate peste 1,5 kg de obiecte din aur pentru încălcarea regimului metalelor preţioase şi pietrelor preţioase. Acestea au o valoare estimată de 413.166 lei. Simultan, totalul sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 496.026 lei.

Cum trebuie să se comporte angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală ?

Cum trebuie să se comporte angajații ANAF? Iată ce scrie în Codul de Conduită al Fiscului, pe care angajații sunt obligați să îl respecte.

Codul de Conduită al ANAF are 22 de pagini, iar în ceea ce privește relația sa cu cetățenii români sunt alocate Articolul 24 și Articolul 29.

„În relațiile cu persoane fizice și cu reprezentanții persoanelor juridice cu care intră în legătură cu ocazia exercitării funcției deținute, personalul ANAFeste obligat să adopte un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine, integritate morală și profesională”, scrie în Articolul 24, alineatul 1.

Personalul ANAF are obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației, demnității, integrităţii fizice şi morale a persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei deţinute, prin:

  • întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
  • acte sau fapte care pot afecta integritatea fizică sau psihică a oricărei persoane. (3) Personalul ANAF trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea clară şi eficientă a problemelor cetățenilor;

Pentru realizarea unor raporturi sociale şi profesionale care să asigure demnitatea persoanelor, eficiența activităţii, precum şi creşterea calității serviciului public, se recomandă respectarea normelor de conduită prevăzute la alin. (1)-(3) şi de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.

Personalul ANAF trebuie să adopte o atitudine demnă şi civilizată faţă de orice persoană cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei deținute, fiind îndrituit, pe bază de reciprocitate, să solicite acesteia un comportament similar.

Personalul ANAF are obligaţia de a asigura egalitatea de tratament a cetățenilor în faţa autorităţilor şi instituțiilor publice, principiu conform căruia personalul ANAF are îndatorirea de a preveni și combate orice formă de discriminare în îndeplinirea atribuţiilor profesionale.