Oficialii Agenției Naționale de Administrare Fiscală au informat recent că derulează o serie de controale antifraudă. Sunt vizați contribuabili care au intermediat obţinerea unor poliţe sau scrisori de garanţie bancară pentru societăţi care deţineau calitatea de beneficiari ai unor contracte încheiate cu diverse autorităţi publice.
Inspectorii ANAF derulează mai multe controale antifraudă, pe baza unor informaţii furnizate de ASF
Controalele se realizează pe baza unor informaţii furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), conform unui comunicat.
„Inspectorii antifraudă au analizat circuitele financiare şi au constatat că societăţile implicate în operaţionalizarea mecanismului de intermediere a obţinerii acestor poliţe/scrisori de garanţie bancară au încasat sume în cuantum de 3.496.919 de lei, iar o parte semnificativă din acestea au fost retrase în numerar din conturile bancare, prin intermediul bancomatelor”, a transmis ANAF.
Informațiile obține de autorități
Poliţele și scrisorile de garanţie bancară au fost utilizate de beneficiari pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, în cadrul procedurii de achiziţii publice a contractelor de execuţie diverse lucrări, cu posibila finanţare a acestora din fonduri naţionale sau europene.
„Pentru crearea unei aparenţe de legalitate se proceda la realizarea unei corespondenţe electronice între beneficiarii documentelor de garantare şi persoane cu bonitate şi notorietate în domeniul consultanţei în cadrul procedurii de achiziţii publice, prin intermediul căreia erau transmise draft-ul scrisorilor de garanţie sau al poliţelor de asigurare, documentele de înfiinţare ale emitenţilor, documentele de decontare, precum şi bilete la ordin avalizate”, explică autoritățile.
În privinţa persoanele juridice care sunt înscrise în documentele de garantare, au fost obţinute date şi informaţii de la societăţile beneficiare, potrivit cărora acestea nu au emis, respectiv intermediat astfel de operaţiuni.
Din accesarea surselor deschise au fost regăsite informaţii potrivit cărora, de exemplu, instituţia bancară din Lituania a fost sancţionată de către Banca Naţională a Lituaniei întrucât nu a reuşit să asigure un sistem şi proceduri de control interne eficiente în gestionarea riscurilor clienţilor, neavând în aplicare măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de spălare a banilor şi finanţare a terorismului.
Inspectorii Fiscului au declarat război tuturor celor care nu își declară veniturile
În altă ordine de idei, în vizorul inspectorilor ANAF a intrat acum o anumită categorie de români. Este vorba de cei care fac bani de pe rețelele sociale.
Fiscul a pus ochii și pe influenceri! Veniturile acestora vor fi luate la bani mărunți. Mai exact, se va verifica dacă cei care câștigă bani din postările pe care le fac, spre exemplu, pe Facebook și Instagram, declară acest lucru și plătesc impozite.
Cel care a făcut anunțul a fost șeful ANAF, Lucian Heiuș. El a susținut că vor fi controlați influencerii care obțin venituri de pe rețelele sociale.
„Probabil că luna viitoare, la conferința de presă, o să vă dăm câteva exemple în care încercăm să facem verificări de această natură. Adică cei care obțin venituri din aceste noi profesii, vrem să vedem dacă ei au declarat și au achitat obligațiile pe veniturile pe care le-au obținut din acest gen de activitate”, a spus Heiuș într-o conferință de presă.