"Prin diminuarea bazei impozabile a profitului şi deducerea nelegală a TVA bugetul general consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 46,137 milioane de lei. Societăţile implicate au achiziţionat carne şi subproduse din carne de la furnizori persoane juridice, asupra cărora planează suspiciunea că au achiziţionat animale, în viu, de la proprietari persoane fizice, însă au înregistrat în evidenţa financiar – contabilă facturi fictive de la firme fantomă (fără bunuri în patrimoniu, fără spaţii de depozitare a mărfurilor sau mijloace de transport, fără salariaţi şi fără a putea justifica achiziţii reale, necesare unor livrări ulterioare), în scopul diminuării bazei impozabile a profitului impozabil şi deducerii nelegale de TVA", se arată în document, relatează Agerpres.
Potrivit acestuia, lanţul tranzacţional avea ca iniţiatori societăţi fără active, care erau înfiinţate şi funcţionau pe perioade scurte, apoi erau abandonate şi înlocuite cu altele. Aceste firme acumulau obligaţii fiscale de plată către bugetul de stat, prin declarare şi neplată.
"O parte dintre reprezentanţii legali ai societăţilor verificate au recunoscut implicarea în desfăşurarea circuitelor fictive, iar în urma explicaţiilor oferite de către administratorii 'furnizorilor', inspectorii antifraudă au constatat că aceştia sunt oameni simpli, fără posibilităţi materiale, unii dintre ei fără locuinţă sau adăpost şi cu un nivel scăzut de cultură şi cunoştinţe care ar fi cauzat dificultăţi în desfăşurarea unor activităţi economice cu cifre de afaceri de milioane de lei", conform ANAF.
Agenţia menţionează că au fost înfiinţate sau reactivate societăţi, care au pretins realizarea unor activităţi de comerţ intern (inclusiv prestări de servicii), al căror principal şi unic scop a fost de a permite celorlalte verigi din lanţul de tranzacţionare să realizeze deducerea unor sume de bani reprezentând impozite şi taxe datorate, prin înregistrarea/declararea în evidenţele contabile a unor operaţiuni fictive de vânzări/cumpărări de bunuri sau servicii.
"Pentru disimularea realităţii operaţiunilor de vânzare/cumpărare menţionate mai sus s-a procedat, inclusiv, la rularea unor sume de bani prin conturile bancare ale persoanelor implicate, ca şi cum ar reprezenta contravaloarea bunurilor/serviciilor/avansurilor în cauză. S-au conturat indicii că membrii grupului au asigurat fluxul sumelor de bani prin conturile societăţilor cu scopul principal al ascunderii originii ilicite a acestora şi cu scopul subsidiar de a întări aparenţa de realitate a operaţiunilor comerciale. Mai mult decât atât, pentru exercitarea în mod nelegal a dreptului de deducere a TVA membrii grupului au simulat operaţiuni comerciale intracomunitare constând în livrări de carne şi subproduse animale către parteneri intracomunitari din Bulgaria, Ungaria şi Polonia. Pentru investigarea acestora au fost iniţiate activităţi de cooperare administrativă, iar în urma analizării informaţiilor furnizate de organele fiscale din ţările partenere s-a concluzionat că pretinsele operaţiuni economice nu au avut loc în fapt', precizează ANAF.