Instanța a decis: Un greu din politică a fost condamnat la închisoare: Ce faptă a comis

Fostul președinte al ANRE și fost senator UDMR a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu execuare pentru trafic de ingluență în formă continuată.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Ion Bîrcină – un an şi patru luni închisoare cu executare, Costin Iliescu – un an şi patru luni închisoare cu suspendare, Cătălin Stan – doi ani cu suspendare, Ovidiu Ionel Badea – un an cu suspendare.

Totodată, instanţa a mai dispus confiscarea de la Olosz Gergely a sumelor de 384.000 de euro şi 400.000 lei şi menţinerea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile ale acestuia până la recuperarea prejudiciului.

Iniţial, acest dosar a fost trimis spre judecare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă el a fost mutat la Tribunalul Bucureşti, după ce Olosz Gergely şi-a dat demisia din funcţia de senator în mai 2013. La tribunal, Olosz Gergely a fost condamnat, în iulie 2013, la şapte ani închisoare cu executare, însă a obţinut anularea acestei sentinţe, pe motiv că trebuia judecat pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, deoarece are şi calitatea de avocat.

Olosz Gergely, preşedinte al ANRE în perioada 2007 – 2008, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în octombrie 2012 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

În acelaşi dosar, au mai fost deferiţi justiţiei Ion Bîrcină şi Costin Iliescu, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, şi Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi cumpărare de influenţă în formă continuată, şi Cătălin Stan, administrator de drept la SC Power Plus SRL, pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, cumpărare de influenţă, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşită în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi evaziune fiscală.

Potrivit DNA, în perioada mai 2010 – februarie 2011, Bîrcină, Iliescu, Stan şi Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa lui Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

„În acest context, în perioada mai – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină, Iliescu şi Stan suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, şi o altă societate comercială de tip offshore. Din suma pretinsă, societatea a transferat în conturile acestui offshore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan”, susţineau procurorii.

De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2010, Olosz Gergely a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei, iar, în schimbul banilor, el şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA.

DNA mai preciza că, în perioada noiembrie 2010 – februarie 2011, Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, conform Agerpres.ro.