Traian Băsescu nu este uşă de biserică. Ba, chiar, din păcate pentru el, pare că-i place gâlceava. Că o provoacă. Şi că se simte mai bine în furtună. Şi-a asumat conflictul de la început. Putea să fie un preşedinte senin, ca Ion Iliescu. Să vorbească o dată într-un mandat de capitalismul de cumetrie şi să-i spună premierului că ei conjugă diferit verbul „a avea“ şi gata; se putea gândi că-şi va mânca liniştit şi pâinea celui de-al doilea mandat. Traian Băsescu a ales să dea cu piciorul în toate muşuroaiele de furnici. Din politică, din afaceri, din presă, din justiţie. Inevitabil, zumzetul a devenit asurzitor. Oricât ar părea de ciudat, preşedintele nu are aliaţi naturali. În schimb, are duşmani care simt instinctiv pericolul. Şi care s-au aliat fără a mai fi nevoie să stabilească o strategie comună. Fiecare atacă înainte de a fi lovit decisiv. A exagerat cu criticile la adresa premierului Tăriceanu şi l-a transformat pe acesta dintr-un moderat într-un adversar ireductibil, făcându-l, totodată, captiv în tabăra radicalilor din PNL, iar proiectul politic al lui Dinu Patriciu, o alianţă PNL-PSD, e pe cale să devină realitate. Din cutiile Pandorei pe care le-a deschis preşedintele, victime au ieşit oameni care i-au fost apropiaţi: un ziarist, Carol Sebastian, care a scris cu cerbicie 16 ani împotriva fostei Securităţi, şi Mona Muscă, despre care se poate spune orice dar nu că a fost un om politic incorect şi că a devalizat averile statului. Lupta împotriva grupurilor de interese i-a fost întoarsă în faţă pe motiv de Elena Udrea. Presa îl toacă mărunt. Mai toate partidele i s-au întors împotrivă şi vor să-l suspende, dar se chinuie să găsească motive care să nu provoace râsul. Oamenii care sunt bănuiţi că îi sunt apropiaţi sunt îndepărtaţi din structurile Executivului. Cazul Răzvan Ungureanu este doar un exemplu. Cel mai popular ministru al liberalilor este obligat să demisioneze pe motive ridicole. Liberalii se comportă ca balenele sinucigaşe doar din dorinţa de a-l lovi pe Băsescu; îi execută pe cei care pot aduce voturi, uitând că nu au ce scoate în faţă la următoarele alegeri.

În tot acest vacarm, Traian Băsescu are un singur aliat; scorul său în sondaje rămâne mult peste cel al oricărui adversar politic. Acest tablou pare să arate că preşedintele, premeditat sau fără voie, a deschis fronturi de luptă pe toate palierele, aliindu-se doar cu electoratul. O strategie dificilă, riscantă, gen ruletă rusească. În acest punct, preşedintele trebuie să fie convins că instinctul său politic, care până acum l-a ajutat în toate împrejurările, nu se va fi alterat până la a semăna cu cel al balenelor care se îndreaptă spre ape puţin adânci, de unde nu se mai pot întoarce în apele unde înoată în voie.