Instituţiile financiare din Orientul Mijlociu se gândesc la o posibilă investiţie în BP, gigantul englez care se confruntă cu probleme în urma scurgerii de petrol din Golful Mexic, a anunţat duminică un cotidian de limbă engleză din EAU. Deoarece compania are în continuare probleme, surse informate au anunţat că investitorii le-au făcut deja propuneri consilierilor BP de la Londra. 'BP ştie că există un potenţial sprijin din partea Orientului Mijlociu', a afirmat o sursă, c
Instituţiile financiare din Orientul Mijlociu se gândesc la o posibilă investiţie în BP, gigantul englez care se confruntă cu probleme în urma scurgerii de petrol din Golful Mexic, a anunţat duminică un cotidian de limbă engleză din EAU.
Deoarece compania are în continuare probleme, surse informate au anunţat că investitorii le-au făcut deja propuneri consilierilor BP de la Londra.
‘BP ştie că există un potenţial sprijin din partea Orientului Mijlociu’, a afirmat o sursă, care a adăugat că investitorii din Orientul Mijlociu ar putea lua în considerare achiziţionarea unor active ale BP.
De asemenea, instituţiile financiare ar putea acorda sprijin financiar pentru orice majorare de capital pe care compania ar intenţiona să o facă pentru a-şi reechilibra balanţa de plăţi, afectată puternic de costurile estimate la 60 de miliarde de dolari, necesare pentru curăţarea petei de petrol.
La Londra, un purtător de cuvânt al BP a refuzat să comenteze asupra unei posibile investiţii provenite din Orientul Mijlociu.
Cotaţia acţiunilor BP a scăzut cu 50 la sută în urma accidentului, în care şi-au pierdut viaţa 11 persoane, rezultând cel mai mare dezastru ecologic din istoria SUA, a relatat The National, adăugând că o investiţie de 10 miliarde de dolari ar însemna achiziţionarea a circa 11 procente din BP.
SURSA: Agerpres