Un sondaj realizat de INSCOP arată că oamenii și-au pierdut speranța în Guvern şi Parlament! Acestea se află pe ultimele poziții la capitolul încredere. Simultan, Biserica și Armata sunt pe primele locuri.
Comparativ cu situația de acum 10 ani, încrederea în autorități a ajuns la un nivel minim record. Potrivit directorului INSCOP, perspectiva românilor a fost erodată de pandemie, criza economică, dificultăţile sociale și schimbările de guverne.
Biserica și Armata, pe primele locuri la capitolul încredere
Conform sondajului, Armata Română este instituţia în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere. 70.4% dintre persoane au declarat că au un nivel de încredere mare și foarte mare. Procentajul de acum 10 ani era de 65.4%.
A doua instituție în care românii au cea mai mare încredere este Biserica. Este vorba despre un procentaj de 62.5%, față de 65.2% în 2013.
Clasamentul încrederii este continuat de două instituţii internaţionale. Este vorba despre:
- NATO. 55.4% dintre participanții la studiu au declarat că au încredere mare şi foarte mare, faţă de 52.1% în 2013;
- Uniunea Europeană. 50.3% dintre participanții la studiu au declarat că au încredere mare şi foarte mare, faţă de 49.3% în 2013.
Pe următoarele poziţii se află următoarele instituții:
- Poliţia – 48.6% (faţă de 46% în 2013);
- Banca Naţională a României – 43.3% (faţă de 51.2% în 2013);
- Primăria – 41% (faţă de 39.6% în 2013);
- Preşedinţia – 29.8% (faţă de 25.8% în 2013).
Tot mai mulți români își pierd încrederea în Guvern și Parlament
Pe ultimele locuri, cu un nivel de încredere foarte scăzut, se află Guvernul și Parlamentul. Guvernul a înregistrat un nivel de încredere de doar 19.4%, faţă de 34.8% în 2013.
La rândul lui, Parlamentul a înregistrat un nivel de încredere de doar 17.4%, faţă de 26.7% în 2013.
Directorul INSCOP Research a explicat că situaţia este „perfect explicabilă”. Mai precis, evaluarea actuală este făcută după o perioadă de crize succesive. Este vorba despre pandemie, criză economică, dificultăţi sociale și schimbări de guverne. Acestea au erodat încrederea românilor.
„Încrederea a românilor în instituţii şi organizaţii interne şi internaţionale relevă o excepţională stabilitate în ultimii 10 ani. Clasamentul încrederii primelor patru instituţii este neschimbat din 2013 până în prezent, cu Armata şi Biserica pe primele două locuri, urmate de NATO şi Uniunea Europeană.
Încrederea în Armată şi în NATO a crescut comparativ cu 2013, evoluţia fiind firească în contextul de securitate actual marcat de războiul din Ucraina. Încrederea în instituţiile mai politice – Preşedinţie, Guvern şi Parlament – este influenţată de contextele specifice momentelor politice în care au fost culese datele.
Se observă o încredere mai scăzută în Guvern şi Parlament în 2023 comparativ cu 2013, situaţia fiind perfect explicabilă în condiţiile în care evaluarea actuală este făcută după o perioadă de crize succesive care au erodat încrederea românilor”, a declarat Remus Stefureac, director INSCOP Research, conform News.