Instituțiile publice NU vor mai solicita oamenilor dosare cu șină pentru furnizarea unui serviciu public
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), a anunțat joi, 5 ianuarie 2023, că instituțiile publice din România NU vor mai solicita de acum încolo oamenilor dosare cu șină pentru furnizarea unui serviciu public și vor fi obligate să ofere metode alternative de plată, precum plata cu cardul sau plata online.
În plus, niciun român nu va mai fi obligat să ofere copii legalizate ale actelor de identitate. Ba mai mult, instituțiile publice vor fi obligate să pună la dispoziția oamenilor formularele tipizate, atât în format fizic, cât și electronic, pe gratis și vor fi obligate să accepte documentele care au fost semnate electronic.
În plus, instituțiile publice care solicită copii pe hârtie vor fi obligate să achite costurile fotocopierii documentelor.
Noile reguli vor intra în vigoare peste 180 de zile
Aceste modificări au apărut datorită unei legi inițiată de către Partidul Național Liberal (PNL). Legea pentru simplificarea procedurilor administrației publice a fost votată de Camera Deputaților, ca for decizional, și va intra în vigoare peste 180 de zile.
„Instituțiile publice din România nu vor mai solicita contribuabililor dosare cu șină sau orice alte obiecte de papetărie pentru furnizarea unui serviciu public și vor fi obligate să ofere metode alternative de plată, precum plata cu cardul sau online.
Potrivit aceleiași noi legi inițiate de deputați ai PNL, cetățenii nu vor mai fi obligați să furnizeze copii legalizate ale actelor, acestea urmând să fie atestate ca fiind conforme de către funcționar.
De asemenea, instituțiile publice vor pune gratuit la dispoziția cetățenilor formularele tipizate, atât în format fizic, cât și electronic și vor fi obligate să accepte documentele care au fost semnate electronic. Totodată, instituțiile care solicită copii pe hârtie vor achita costurile fotocopierii acestora. În plus, comunicarea cu cetățenii prin mijloace electronice, acolo unde se poate, va înlocui mersul la ghișeu.
Legea pentru simplificarea procedurilor administrației publice, inițiată de deputați ai PNL, a fost votată de Camera Deputaților, ca for decizional și va intra în vigoare în 180 de zile”, a scris, joi, Ionuț Stroe pe contul lui de Facebook.