Astfel, instituţionalii străini deţineau la sfârşitul lui martie 2,81 miliarde acţiuni FP, cu 322 milioane acţiuni mai mult decât înainte cu o lună. Practic, achiziţiile nete de acţiuni FP din partea fondurilor străine au reprezentat peste 50% din rulajul lunii martie de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care s-a ridicat la 630 milioane acţiuni FP.
La polul opus, cel mai mult şi-au diminuat deţinerea persoanele fizice române, de la 30,78% până la 28,28%. Vânzările nete de acţiuni FP de către persoanele fizice române s-au cifrat la 345 milioane acţiuni în martie, acestea ajungând la o deţinere de 3,896 miliarde titluri FP.
Ministerul Finanţelor şi-a păstrat ponderea la 36,79% din capitalul social al FP, respectiv la 5,069 miliarde acţiuni.
O creştere uşoară a deţinerilor, de la 5,57% la 5,87% din capitalul social, s-a înregistrat pe partea acţionarilor instituţionali români. Aceştia au ajuns să deţină circa 809 milioane acţiuni FP, cu 42 milioane acţiuni mai mult decât în februarie.
Persoanele fizice nerezidente şi-au redus uşor participaţia ăn cadrul Fondului, de la 8,80% la 8,66%, respectiv de la 1,212 miliarde acţiuni FP, până la 1,194 miliarde acţiuni.
Acţiunile FP au închis în stagnare şedinţa de miercuri de la BVB, la cotaţia de 0,6085 lei, nivel la care capitalizarea companiei este de 8,384 miliarde lei (2,043 miliarde euro).