Sectorul manufacturier al zonei euro s-a contractat pentru a opta lună consecutiv şi într-un ritm mai rapid în martie, semnal care întăreşte faptul că zona euro se află în recesiune, în contextul în care cele mai puternice economii, Franţa şi Germania, au fost atinse de criză.
Indicele managerilor de achiziţionări (PMI) a scăzut la 47,7 luna trecută, de la 49 în februarie şi se află, încă din august, sub pragul de 50, care separă creșterea de contracție.
„Producătorii din zona euro au avut un martie mizerabil. Declinul sever din acest sector în cadrul statelor de la periferia zonei euro este acum însoțit de semne de slăbiciune în ţări precum Germania și Franța”, a declarat Chris Williamson, analist Markit, pentru CNBC. Datele anterioare din Germania, cea mai mare economie a Europei, a arătat că sectorul manufacturier s-a contractat luna trecută, situaţia fiind similară şi în ţara vecină, Franţa. În Spania, unde guvernul se luptă să pună în aplicare măsurile de austeritate cerute de Uniunea Europeană pentru a atinge obiectivele de deficit, sectorul manufacturier s-a contractat pentru a unsprezecea lună consecutiv, iar în Italia pentru a opta lună.
Această contracție economică va face și mai dificilă depășirea crizei datoriilor suverane pentru zona euro, deoarece va reduce veniturile din taxe și impozite și va afecta negativ cheltuielile de consum.
Noile comenzi scad
Indicele industrial pentru comenzi noi a scăzut la 45,4 în martie, de la 47,3 în februarie, şi se află sub pragul de 50 din luna iunie. „Perspectivele pentru luna aprilie sunt, de asemenea, pesimiste”, a declarat Williamson.
Indicele producției industriale a scăzut de la 50,3 în februarie la 48,7. Producția industrială care este inclusă de Markit în indicele său mai larg, PMI, a scăzut în șase din ultimele opt luni.
Indicele măsurat de britanicii de la HSBC pentru achiziţiile în rândul managerilor arată că activitatea din sectorul manufacturier din China s-a diminuat în martie pentru a cincea lună consecutiv, încetinire ce arată că mai e loc de scădere.