Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, marți, cu președintele PSD, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă. Scena poate fi urmărită la Parlament, unde cei trei vor participa la un moment special. Camera Deputaţilor şi Senatul marchează printr-o şedinţă solemnă, 15 ani de la aderarea României la NATO.
Este de așteptat ca între cei trei să se consume un schimb acid de replici, mai ales dacă se ține cont că, cu numai o zi în urmă, Iohannis a lansat o serie de declarații dure la adresa PSD în contextul organizării referendumuliui pe justiție.
“Este un lucru cunoscut că guvernarea pesedistă a eșuat. Mult promisele spitale, în special spitalele regionale nu mai exiostă nici pe hârtie. Autostrăzile s-au pirtedut. Economica suferă din cauza experimentelor făcute de PSD. Cel mai grav că asaltul PSD asupra Justiției nu se mai termină. Un asalt constant, continuu care a început cu ordonanța 13 care scos românii în stradă. PSD a vrut să scape să justiție, să dea amnistie și grațiere. Tema nu numai că nu a fost abandonată de PSD, ea păstrată și în continuare. PSD-iștii doresc amnistie și grațiere pentru corupție”, a fost atacul șefului statului.
Potrivit unui document aprobat de conducerea Parlamentului, la eveniment sunt invitaţi să participe preşedintele României, premierul, membri ai Guvernului, înalţi oficiali şi reprezentanţi ai corpului diplomatic. Prezența lui Iohannis în Parlament a fost confirmată chiar de către Administraţia Prezidenţială. De altfel, senatorii și deputațiivor adopta, cu această ocazie, și o declaraţie.
Aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică a constituit unul dintre cele mai importante obiective de politică externă de după 1989 ale statului român.