Secretarul Forţelor Navale ale Statelor Unite ale Americii, Kenneth J. Braithwaite, s-a întâlnit miercuri, la Bucureşti, cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi cu şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu. Întâlnirea a avut loc la sediul MApN, în cadrul vizitei pe care oficialul american o efectuează în România în aceste zile.
“Un exemplu de bune practici şi coordonare militară la cele mai înalte standarde”
Discuţiile dintre cei trei oficiali au vizat cooperarea bilaterală, proiectele comune ale Forţelor Navale, situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi teme curente aflate pe agenda NATO, precizează Ministerul Apărării de la Bucureşti.
Ministrul român a mulţumit partenerului american pentru cooperarea excelentă la nivelul Forţelor Navale, “exerciţiile multinaţionale în regiunea Mării Negre desfăşurate în ultimii ani fiind un exemplu de bune practici şi coordonare militară la cele mai înalte standarde”.
Un subiect aparte a fost evidenţierea ritmului dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, element esenţial pentru securitatea ţării noastre şi a mediului regional, caracterizat de către ministrul Ciucă “în continuă dezvoltare şi mai puternic ca niciodată”.
Şeful Statului Major al Apărării a transmis că între priorităţile Armatei României se numără consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotaţia continuă a forţelor SUA în România, respectiv asistenţa SUA pentru îndeplinirea ţintelor de capabilităţi aliate.
“România este un aliat robust, cu relevanţă strategică majoră în regiunea Mării Negre”, a declarat generalul-locotenent Daniel Petrescu, argumentând că, în condiţiile crizei sanitare, procesul de creştere a capacităţii operaţionale a trupelor a continuat şi programele esenţiale de înzestrare s-au intensificat. Toate acestea s-au realizat în contextul îndeplinirii angajamentelor naţionale şi a derulării misiunilor internaţionale, scrie Agerpres.
Ce alte obiective militare va mai vizita secretarul Forţelor Navale ale SUA
Oficialii români au exprimat mulţumiri pentru eforturile Statelor Unite ale Americii de sprijin pe mai multe paliere ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, în contextul eforturilor de dezvoltare de capabilităţi şi consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice.
Agenda oficialului american în România include, de asemenea, vizite în Baza Militară 99 Deveselu, Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi în unităţi militare ale Forţelor Navale Române din Constanţa.
Secretarul Forţelor Navale ale SUA, Kenneth J. Braithwaite, efectuează o vizită în România până joi.