Conform unor informaţii apărute în presa americană, câţiva dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii s-au întâlnit în această lună la New York pentru „a vedea cum se pot implica mai mult”.

Invitaţi de cei mai bogaţi oameni de pe Glob, Bill Gates şi Warren Buffett,  reuniunea învăluită într-o perdea de mister, a cuprins personalităţi precum David Rockefeller sau George Soros.

Întrebat dspre ce anume s-a discutat în cadrul acestei întâlniri, Warren Buffet a declarat că s-au abordat proiecte filantropice la care se vor angaja ei, cei mai bogaţi oameni ai lumii.
 
„Se dorea a fi o întâlnire privată, nu neapărat secretă”, a spus purtătorul de cuvânt al Fundaţiei deţinută de Bill Gates.

Întrebat despre această întâlnire, Michael Bloomberg, primarul oraşului New York a decalarat că de multe ori deţine informaţii care nu se pot face publice.

„Sunt întâlniri peste tot, în acest oraş şi tot aici trăiesc oameni foarte puternici”, a declarat Bloomberg.

Presa americană îşi ridică insă multe semne de întrebare privind această reuniune. Cum s-ar fi putut coordona cele mai importante personalităţi ale lumii, fără ca nimeni din presă să nu fi ştiut?

SURSA: abcnews.com