Preşedintele american Donald Trump şi cancelarul german Angela Merkel au discutat miercuri, la Bruxelles, în marginea summitului NATO, la câteva ore după ce liderul american criticase cu virulenţă Germania pentru dependenţa energetică de Rusia şi cheltuielile de apărare pe care le consideră insuficiente, notează Reuters.
Tonul declaraţiilor lor comune în faţa presei a părut civilizat, după ce Trump afirmase în cursul zilei că dependenţa energetică a Germaniei de Rusia o lasă 'total sub controlul' Moscovei, iar Merkel replicase printr-o referire la tinereţea sa petrecută în fosta Germanie comunistă, pentru a insista asupra independenţei Berlinului.
'Avem o întâlnire grozavă. Discutăm despre cheltuielile militare … vorbim despre comerţ', le-a spus Trump reporterilor, cărora li s-a permis accesul în sala întrevederii.
'Avem o relaţie foarte, foarte bună cu cancelarul. Avem o relaţie extraordinară cu Germania', a mai spus Trump, precizând că şi-a exprimat îngrijorările legate de noul gazoduct Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, informează Agerpres.
La rândul său, cancelarul Merkel a menţionat că a discutat cu preşedintele Trump despre migraţie şi comerţ, şi că doreşte extinderea schimburilor cu SUA, care rămân un partener al Germaniei.