Potrivit unor surse, printre subiectele de discuție s-ar afla și un proiect extrem de sensibil. Este vorba despre cablul energetic submarin dintre România și Turcia. Din punct de vedere economic, țara noastră ar trebui să exporte energie electrică spre turci. Proiectul mai prevede ca pe lângă acest cablul electric să existe și un cablu de fibră optică prin care să se realizeze trafic de date.
Ideea a apărut în timpul guvernării Tăriceanu, în anul 2008, dar fiecare Executiv a îngropat-o. Cu toate acestea, toți cei care s-au perindat pe la managementul energiei românești au comandat și plătit câte un studiu de fezabilitate, care s-a dovedit a fi inutil. Spre exemplu, primul studiu de acest tip, realizat între 2008-2012 a costat nu mai puțin de 1,2 milioane de euro.
În timpul guvernării Ponta s-a ajuns până în punctul în care aceste studii să fie trecute la categoria secret de stat.
Ultima variantă de proiect arăta că este nevoie de cinci ani pentru construcția acestui cablu, iar costurile se ridicau la 300 milioane de euro. Proiectul ar permite României, care dispune de un excedent de energie, să vândă direct energie electrică pe piața deficitară a Turciei, fără a mai trece prin rețeaua Bulgariei, țară care percepe taxe mari de tranzit.
Prin cablul subteran ce ar trebui să unească România cu Turcia se va putea transporta energie electrică între Rusia, Ucraina, Moldova, România și Turcia.
Sursa foto: milliyet.com.tr