System Alliance Europe (www.systemallianceeurope.net) este o rețea de transport și logistică formată prin colaborarea celor mai importante companii de transport și logistică de talie medie din Europa. Prin intermediul acestei rețele, clienții beneficiază de cele mai inovatoare procese logistice dar și de transport în regim de grupaj.

Încă de la înființarea SAE, în 2005, cooperarea între companiile partenere s-a extins în mod constant, ajungând în acest moment la un număr de 61 de parteneri, cu 196 de sucursale aflate în 32 de țări din Europa.

Gebruder Weiss este unul dintre membii fondatori al acestei rețele, oferind prin intermediul partenerilor SAE servicii de transport mărfuri în regim de grupaj – și în țările europene în care Gebruder Weiss nu are birouri proprii. Suplimentar serviciilor de transport, Gebruder Weiss vă poate oferi servicii complete de logistică la cel mai înalt nivel.

Puncte de legătură în transportul și logistica bunurilor

Gebruder Weiss optimizează şi coordonează lanţuri de distribuţie din întreaga lume. Doar în Europa, din cele 196 de sucursale partenere SAE, un număr de 31 de locații din 14 țări sunt birouri proprii ale Gebruder Weiss, 9 dintre ele aflându-se pe teritoriul României.

Prin SAE, doar în 2016 au fost livrate un total de 4.044.784 expediții, cu 3,37% mai mult decât în anul 2015. Greutatea totală a acestora s-a ridicat la 1,602 milioane de tone.

Strategii noi pentru dezvoltare

La Adunarea Asociaților SAE din acest an, au fost purtate discuții în vederea adoptării unei noi strategii, care va determina evoluția rețelei până în 2020. 

Întâlnirea anuală a Acționarilor a adunat în jurul mesei rotunde toți asociații System Alliance Europe Partnership GbR, un număr total de 65 de participanți care au reprezentat 20 de case de expediții. În cadrul acestei reuniuni au fost discutate rezultatele aferente anului 2016 dar și alocarea bugetului pentru 2017. Noua strategie propusă de comitetul director a fost prezentată asociaților și discutată împreună cu aceștia.

 

Cei mai buni parteneri au fost premiați la București

Premiile pentru Performanță au reprezentat și anul acesta punctul culminant al Adunării Asociaților System Alliance Europe. La categoria „Calitate”, care este structurată în funcție de mărimea companiei, Honold International GmbH & Co. KG din Neu-Ulm (Germania) și Streck Transport AG biroul din Möhlin (Olanda) se pot bucura din nou de distincția „Campion al calității”, la fel ca în anii precedenți.

Compania Rhenus, biroul din Bradford (Marea Britanie) este fericita câștigătoare a categoriei „Improvement of the Year”, unde criteriile de departajare au fost stabilite pe baza analizei lunare a cantităților și nivelurilor de calitate.

Însă cel mai râvnit trofeu – „Partenerul anului” – a fost înmânat pentru al treilea an consecutiv, companiei Gebrüder Weiss G. m.b.H. (Austria).

Cei 65 de participanți i-au sărbătorit pe câștigători și realizările lor cu o cină la un restaurant tradițional din București.

Despre Gebrüder Weiss Romania

Compania Gebrüder Weiss are o experiență de peste 20 de ani în transport și logistică pe piața din România, furnizând de-a lungul anilor soluții logistice inteligente pentru clienții săi, bazându-se pe o infrastructură națională prin platforma logistică proprie cu 9 terminale logistice de cross-docking și puncte de lucru situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova.

Str. Ithaca 1000, Bolintin Deal, jud. Giurgiu

T. +40.372.678.420

E. office.ro@gw-world.com

https://www.gw-world.ro/newsletter-ro/

Pentru mai multe informații despre SAE, vă rugăm să accesați pagina de internet: www.systemallianceeurope.net