Întâlnirea la vârf de săptămâna viitoare dintre preşedintele Statelor Unite Barack Obama şi primul ministru japonez Shinzo Abe este o bună ocazie pentru a da un impuls negocierilor comerciale, dar nu va conduce la încheierea unui acord, potrivit unui înalt oficial din administraţia americană, citat de Reuters.
Luni, responsabili comerciali japonezi şi americani se vor întâlni din nou pentru pregătirea discuţiilor între cei doi lideri asupra punctelor nevralgice în comerţ ce opresc ajungerea la un acord pentru o iniţiativă mai largă în cadrul Parteneriatului Trans-Pacific, ce reuneşte 12 ţări din acea parte a lumii.
Potrivit oficialului, discuţiile de până acum au reuşit să definească un set de probleme nerezolvate, dar acestea sunt foarte importante şi diferenţe considerabile rămân între poziţiile celor două părţi.