Chestiunea liberalizării energetice a stârnit dintotdeauna controverse. Colaboratorul revistei Capital a punctat importanța definirii consumatorului vulnerabil. ”Noi nu suntem în situația unei liberalizări totale a energiei. Ordonanța 114 a reglementat doar partea consumatorului casnic. ANRE și Guvernul trebuie să grăbească definirea consumatorului vulnerabil, și mai ales a agentului economic vulnerabil”, a subliniat Adrian Câciu.
”De asemenea, Guvernul trebuie să intervină în ofertele transmise de furnizorii de gaz. Nu se poate ca, în contextul în care prețul gazelor scade, tu să mergi cu același preț încă un an. Nu este corect. (…). Prețul de acum, de pe factură, este, probabil, cu 30% mai mare decât cel de pe piață!”, a mai adăugat analistul Capital.
Câciu a mai adus în discuția și alte neclarități care nu sunt de natură să aducă lămuriri nici cetățenilor, nici agenților economici, precizând că există, mai mult ca sigur, și niște resorturi de natură politică în acest caz.