Cei ce au urmărit subiectul liberalizării energiei știu că Ordonanța 114, deși dată cu gânduri bune, a făcut mult mai mult rău decât bine. În acest context, ANRE chiar a avut de înfruntat o perioadă de încercări serioase.
Claudiu Dumbrăveanu, Director General al Direcției Generale Piața de Energie și Prețuri din cadrul ANRE, a opinat, la ”Întâlnirile Live Capital” că pandemeia a generat mari neajunsuri, dar anomaliile apărute pe piața energiei vor duce la o liberalizare ”în condiții suportabile”.
”ANRE este în continuă mișcare. Din 2018, odată cu apariția Ordonanței 114, cea pentru clienții casnici, ca autoritate competentă a trebuit mereu să reglementăm în relație cu legislația primară. Am implementat 114, apoi am scos-o din calcul, acum implementăm Ordonanța 74. Au fost, deci, doi ani de challenge”, a spus Dumbrăveanu.
”Pandemia a generat anomalii pe piața energetică mondială și a trebuit să ne adaptăm la aceste noi realități (…) Din punct de vedere a liberalizării, însă, consider că această pandemie nu a generat un dezastru desăvârșit, ci a creat premisele ca această liberalizare a energiei să aibă loc în niște condiții suportabile” a mai precizat Claudiu Dumbrăveanu.
Ca să aflați mai multe despre cine este și ce face ANRE astăzi, urmăriți înregistarea ”Întâlnirilor Live Capital: Liberalizarea pieței de energie”.