Dacă domnii Rogojinaru și Nancu au reprezentat Executivul, la întâlnirea online de astăzi oragnizată de revista Capital, și partenerii acestuia în cazul IMM Invest au avut reprezentanți. Gabriela Folcuț, directorul executiv al Asociației Române a Băncilor a venit cu punctul de vedere al instituțiilor creditoare.
”Succesul programului va fi dat de epuizarea plafoanelor de garantare alocate și nu de numărul solicitărilor de credite aprobate”, a spus Gabriela Folcuț.
”Totuși, trebuie să reținem faptul că, potrivit statisticilor, doar 15% din companiile din România sunt bancabile. Din punctul de vedere al ARB, IMM Invest este un program destinat companiilor care sunt sănătoase financiar și care manifestă potential de dezvoltare chiar și în situația de acum, în criză, companii care trebuie să aibă și capacitatea de a rambursa creditul. Din perspectiva băncilor, fiecare dosar presupune o analiză a cash-flow-ului, a gradului de îndatorare și a probabilității de nerambursare. Garanția din partea statului nu îmbunătățește capacitatea de rambursare a firmelor”, a mai spus Gabriela Folcuț.
Și pentru că discuția vizavi de start-up-uri lăsa să se înțeleagă cum că băncile nu vor să dea banii firmelor la început de drum, Gabriela Folcuț a ținut să facă anumite clarificări: ”Percepția că băncile nu vor să acorde credite este eronată. Banca, însă, se supune unor reglementări europene care o constrâng să acționeze de o anumită manieră. Nu este vorba că banca nu dorește să acorde împrumuturi, din contra, băncile își doresc foarte mult să crească creditarea, pentru că, astfel cresc intermedierea financiară și beneficiile pentru economia României”.