Prezent, azi, la discuțiile initiate de revista Capital, Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române a venit cu interesante precizări despre procesul pe care compania pe care o conduce l-a inițiat pentru cucerirea pieței online.
Horia Grigorescu a avut patru intervenții, din care pute trage o singură concluzie: în scurtă vreme Poșta Română va intra în era digitală. Și, odată cu ea, și clienții care folosesc serviciile Poștei:
Directorul general al Poștei Române s-a referit, apoi, și la ambițiile companiei de a penetra cu succes piața de curierat.
Poșta Română are în teste o aplicație Android, ca va fi și IOS, care va face diferența în favoarea firmei conduse de Horia Grigorescu. ”Managementul trebuie să pună la dispoziție infrastructura necesară pentru a elimina aglomerația, și, pe aceeași cale și frustrările personalului, dar I a clientele, frustrări ce afectează imagine Poștei Române”, a mai declarat Grigorescu.
Prin însăși natura ei, Poșta Română are o serie de clienți care nu sunt obișnuiți cu noua tehnologie. Prin această prismă, Poșta are și rolul de a îi educa pe cei care utilizează serviciile Poștei pentru a păși mai ușor în era digitală.