Lanțul de farmacii Dona este unul dintre cele mai importante de pe piața românească. Lanțul Dona numără 330 de farmacii distribuite pe tot teritoriul României.
Pandemia a adus o serie de provocări pentru farmacii, de la cererea în creștere pentru anumite medicamente, care a generat dificultăți de aprovizionare, până la temerile inițiale ale farmaciștilor legate de siguranță și scăderea traficului în farmacii odată cu instaurarea stării de urgență și restricțiile de circulație.
„La începutul pandemiei am fost un pic luați prin surprindere, ca toată lumea, dar ne-am adaptat din mers și am luat rapid măsurile potrivite. Foarte important este că nu am închis nicio farmacie, nu ne puteam permite, era momentul când trebuia să fim cel mai aproape de pacienții noștri. Farmaciștii DONA s-au mobilizat exemplar – chiar dacă a fost la început un moment de panică, deîndată ce am implementat toate cerințele Ministerului Sănătății și au fost complet echipați, s-a activat un spirit de cooperare și am implementat împreună cu o rapiditate de nedescris toate măsurile necesare”.
Legat de vânzări, dacă în luna martie a existat un vârf, când toată lumea s-a aprovizionat astfel încât să aibă acasă tot ce le trebuie, odată cu restricțiile de circulație traficul a scăzut semnificativ. Acest lucru a determinat DONA să opereze o serie de modificări vizavi de programele farmaciilor și schemele de personal, unitățile fiind păstrate deschise o perioadă mai scurtă de timp. „Din luna mai am început să ne revenim și sperăm să recuperăm până la finalul anului”.
O altă dificultate inițială pentru toată piața de retail farmaceutic au fost stocurile insuficiente de măști, mănuși și dezinfectanți, dar acum problema este rezolvată. „S-a reglat cererea cu oferta pe echipamentele parafarmaceutice si materialele de protecție – a fost greu la început, nu cunoșteam furnizorii, nu știam ce să cerem, dar am intrat într-un normal”.
Tot în pandemie s-au acutizat și alte lipsuri de medicamente, care existau dinainte, cum ar fi Euthyrox. ” Euthyrox este în continuare un medicament deficitar, dar, prin îmbunătățirea procedurilor interne, reușim cumva să răspundem nevoilor pacienților noștri. Am activat un sistem prin care ținem legătura directă cu pacientul și îl informam – când poate ajunge să ridice medicamentul, câte cutii poate să ia etc (…) Din păcate nu ține strict de noi, există probleme pe tot lanțul de distribuție, începând de la producători”.
Legat de relația cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu au existat probleme, plătile au fost făcute la timp în toată perioada pandemiei, ca în ultimii ani dealtfel. ”Chiar am simțit sprijinul Caselor de Sănătate, ne-au permis să trimitem toate documentele online, iar prescripțiile online ne-au ușurat toată logistica de eliberare a rețetei – fără cardul de sănătate. Ce ne-ar ajuta – o abordare unitară la nivelul tuturor caselor teritoriale, o politică centralizată, să știm că funcționăm la fel în toate județele”.
Ce a adus bun pandemia? A fost conștientizat încă o dată rolul vital al farmaciștilor în sistemul de sănătate, mai ales când accesul la medici și în spitale a fost restricționat. Și rolul acestora ar putea crește în viitor, ținând cont că există un proiect pilot de testare a vaccinărilor antigripale în farmacii care, dacă se dovedește funcțional, ar putea fi implementat treptat, începând cu anul viitor, urmând modelul altor țări.
„Farmacia este principalul punct de ajutor și suport al pacientului, mai ales în perioada acestei pandemii când a fost restricționat accesul la medicul de familie și la ambulatoriu, pacientul a venit, totuși, în farmacie. Iar în farmacie trebuie să aibă parte de o consiliere de specialitate corespunzătoare. De aceea, noi investim mult în pregătirea farmaciștilor și în actualizarea cu toate informațiile de specialitate”, ne-a declarat CEO-ul DONA.
Întreaga emisiune poate fi urmărită aici: