Printre subiectele abordate s-au numărat analizarea Planului Național Strategic, strategia 2020 pentru transformarea sectorului agroalimentar: priorități în perioada post-criză, dar și impactul condițiilor climatice asupra producției agricole.

În context, Ramona Ivan a vorbit despre importanța pe care o acordă CEC Bank în principalul motor al creșterii economice naționale, agricultura.

”Sistemul bancar, și, în mod special CEC Bank, s-a implicat în mod activ, din 2008, imediat după aderare, în toate proiectele de finanțare nerambursabilă care au avut nevoie de susținere. După cum se știe, banii europeni nerambursabili nu sunt 100% gratis, ci implică anumite cheltuieli, unele chiar neeligibile, scrisori de garanție și alte asemenea produse pe care noi le-am dezvoltat pentru că vedem ca banefică infuzia banilor europeni nerambursabili”, a subliniat Ramona Ivan.

Ramona Ivan a vorbit și de eforturile CEC Bank de a fi cât mai aproape de fermieri în perioada pandemiei și de a empatiza cu nevoile lor într-un moment greu pentru toată lumea.

”Știm să finanțăm, ne dorim să finanțăm agricultura. Agricultura este o prioritate pentru noi toți, ne pricepem și cred că trebuie găsite soluțiile cele mai potrivite. Ne place să finanțăm tot ce este bun și sănătos”, a concluzionat directorul pentru Relații cu Instituții Naționale și Internaționale al CEC Bank.