Până în luna martie 2021,niciun oficial din conducerea Direcției Generale a Vămilor sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și nici măcar unul dintre cei doi miniștri de Finanțe din perioada aprilie 2020 – aprilie 2021 nu fuseseră anunțați de acest caz de contrabandă cu produse din tutun în valoare de cel puțin 30 de milioane de euro, relatează Europa Liberă. În perioada iunie 2020 – decembrie 2020, ministrul de Finanțe a fost actualul premier, Florin Cîțu.
Cum s-a întâmplat?
Totul a pornit din 17 aprilie 2020, când în documentele Direcției Generale a Vămilor a apărut un transport efectuat de firma OOOH Essers RU, societate înregistrată în Rusia și Lituania și care reprezintă filiala rusă a companiei de transport belgiene H Essers.
TIR-ul înregistrat cu numărul de înmatriculare P946TB39 avea o masă de 13.699 de kilograme de țigarete. Transportul era înregistrat în Portul Constanța, conform datelor primite de Europa Liberă de la surse din cadrul Vămii. „A intrat în România pe la un punct naval, Constanța e singura zona unde se pot face ușor astfel de transporturi”, precizează sursa.
Direcția Generală a Vămilor a refuzat timp de mai multe zile să ofere orice informație legată de acest transport și de alte nouă asemănătoare. Cel mai recent mesaj primit din partea instituției a fost că răspunsul este formulat, dar este la semnat, la directorul Marcel Simion Mutescu. Întrebată punctual despre acest posibil caz de contrabandă, nici conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscale (ANAF) în subordinea căreia se află Vama, nu a oferit Europei Libere un punct de vedere.
Transportul din aprilie 2020 a fost înregistrat în port ca fiind un transport cu destinație finală în spațiul non-UE. Mai exact, transportul de țigări trebuia să ajungă în Republica Moldova. „În astfel de cazuri, regulamentul vamal impune că procedurile de vămuire nu se fac prin punctul în care intră transportul, ci prin punctul în care iese”, ne-a explicat un reprezentant al Portului Constanța.
În cazul de față, transportul efectuat de OOOH Essers RU trebuia să iasă din România spre Republica Moldova pe la Albița în județul Vaslui. Numai că acest transport nu a trecut niciodată oficial prin punctul de trecere a frontierei, prin punctul vamal și prin punctele de control ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. „Atunci când un camion/TIR iese din țară, vine un lucrător vamal și îi controlează actele, dacă nu verifică și fizic încărcătura, ceea ce are dreptul să facă. Introduce în baza de date informațiile de identificare ale camionului, la ce oră a fost controlat, când s-a terminat procedura vamală, etc. Apoi, un reprezentant al Poliției de Frontieră consemnează că s-a ridicat bariera la ora x și că transportul a ieșit din România. Mai mult, până la barieră, camionul este înregistrat la punctele CNAIR, unde camionul este și cântărit”, ne-a mai explicat un reprezentant al Vămii din Albița.
În cazul acestui transport, camionul nu a trecut niciodată prin punctele vamale, de frontieră și ale CNAIR. Pur și simplu a dispărut probabil prin Albița. Camionul a fost însă găsit în această primăvara în Republica Moldova, unde a fost înregistrat de autoritățile de la Chișinău ca fiind gol.
În martie 2021, singurul care a depistat suspiciunea de contrabandă de țigări a fost Dănuț Bolohan, directorul Direcției Vamale Iași, în subordinea căreia se află și Biroul Vamal de la Albița. Acesta a solicitat la direcția sa o verificare a acestui transport și a altora nouă, transporturi de țigări care, la fel ca și camionul înregistrat pe 17 aprilie, au dispărut în România. Cel mai probabil țigările au fost vândute pe piața neagră, ceea ce a produs statului o pagubă considerabilă.
Celelalte nouă transporturi dispărute
OOOH Essers RU – cu masa de 17.461 de kilograme – pe data de 25 aprilie;
OOOH Essers RU – cu masa de 14.857 de kilograme – pe data de 8 mai;
OOOH Essers RU – cu masa de 14.249 de kilograme – pe data de 14 mai;
H Essers Security Logistics – cu masa de 10.815 de kilograme – pe data de 13 iunie;
OOOH Essers RU – cu masa de 17.204 de kilograme – pe data de 30 iunie;
OOOH Essers RU – cu masa de 17.090 de kilograme – pe data de 18 iulie;
OOOH Essers RU – cu masa de 15.343 de kilograme – pe data de 30 iulie;
OOOH Essers RU – cu masa de 19.156 de kilograme – pe data de 19 august;
OOOH Essers RU – cu masa de 14.755 de kilograme – pe data de 22 august;
În total, 140 de tone de țigări în cele zece transporturi dispărute probabil prin Albița.
Firma OOO H Essers RU are, din documentele consultate de Europa Liberă, calitatea de transportator și este înregistrată în Rusia, Regiunea Kaliningradskaya, Orașul Sovetsk. Această societate este deținută la rândul său de alte două firme H. Essers din Vilnius (Lituania) și firma Evro Trans Servis.
La rândul său, Evro Trans Servis are trei acționari: Anastasiya Pavlovna Nikitina – cu 50%, Victoras Samojlenko – cu 25% și Aringas Shidlauskas – cu 25%.
Reprezentanții filialei din România ai companiei H Essers nu au dorit să precizeze pentru Europa Liberă dacă au vreo legătură cu transporturile făcute de colegii din Rusia și Lituania.
Nu am reușit să obținem date sigure despre identitatea firmelor care au importat și exportat țigările dispărute la Albița. Direcția Generală a Vămilor și ANAF au refuzat până în acest moment să ofere aceste informații.
În luna martie, șeful Direcției Vamale Regionale Iași, Dănuț Bologan, care are în subordine și Biroul Vamal Albița, a observat dispariția TIR-urilor cu țigări și a început verificările în propria instituție. Din datele primite de la Vama Albița, CNAIR și Poliția de Frontieră reiesea că: nu sunt date care să localizeze TIR-urile, dar nici să precizeze dacă au ieșit din țară. „Practic au dispărut în Albița”, ne-a transmis o sursă din Vamă, implicată în această anchetă internă.
Sursa din cadrul Direcției Generale a Vămilor, care ne-a semnalat cazul de contrabandă, spune că șefii instituției au fost în luna aprilie în Republica Moldova tocmai pentru a obține date privind aceste transporturi de la colegii de la Chișinău.Autoritățile din Republica Moldova depistaseră camioanele la începutul anului, însă acestea nu mai aveau încărcătura, dar nici nu puteau prezenta forme legale care să demonstreze că au intrat în Republica Moldova cu țigarete.
Sursă foto: Dreamstime