După ce Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităţilor competente ale României, ministrul Justiţiei a declarat că decizia a fost atacată cu recurs de către Vâlcov, la Curtea de Casaţie italiană.
Referindu-se la hotărârea care nu este definitivă a Curţii de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităţilor competente ale României, în executarea mandatului european de arestare, Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a anunțat că fostul ministru de Finanțe a atacat decizia cu recurs la Curtea de Casaţie italiană şi partea română aşteaptă termenele şi derularea acestor proceduri.
Urmează alte termene în Italia, spune ministrul român al Justiţiei
„Cu privire la cazul Darius Vâlcov despre care ştiţi că în 20 iulie Curtea de Apel Napoli a dispus predarea acestuia către autorităţile competente din România, vă pot face informarea că decizia a fost atacată cu recurs de către respectiva persoană, la Curtea de Casaţie italiană şi aşteptăm şi de acolo termene şi derularea procedurii”, a explicat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul PNL Călăraşi.
Alina Gorghiu anunţa, pe 20 iulie, că magistraţii de la Curtea de Apel din Napoli au dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităţilor competente ale României, în executarea mandatului european de arestare. Hotărârea nu este definitivă.
Instanța italiană nu a dispus arestarea
Pe 23 mai, Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în Napoli. Potrivit legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.
Înainte de asta, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov fusese dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.
Vâlcov a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, decizia instanţei fiind definitivă.
În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.