Marius Budăi a fost întrebat la România TV cât timp vor mai dura întârzierile la plata pensiilor în această primă lună a anului. Acesta a răspuns ironic și a spus că îi „ia apărarea” noului ministru, precizând modul în care aceasta ar fi putut comunica aceste probleme de plată.
„O apăr eu pe doamna ministru acum. Vă dau o informație concretă. Eu am fost extrem de pragmatic și de liniștit în această problemă. Am să condamn neștiința, neluarea unor decizii în decembrie și necomunicarea publică. Aceste sincope puteau fi evitate dacă în decembrie aveau o ședință comună cu reprezentanții băncilor și cu Poșta Română, să compenseze programul, cum am făcut eu anul trecut, și în situația în care în data de 6 ianuarie, când a început serviciul, făcea o conferință de presă, explica faptul că acest calendar în această lună și numai în această lună este decalat cu… 3-4-5 zile. Eu am avut o discuție cu cei de la Poșta Română și eu cred că până în 19-20 ianuarie, cel târziu, se va închide acest calendar”, a explicat Marius Budăi, fostul ministru al Muncii.
Ce a anunțat Violeta Alexandru despre plata pensiilor
Violeta Alexandru transmitea cu puțin timp în urmă pe pagina sa de Facebook că băncile au făcut plățile iar Poșta Română a livrat aproape jumătate din pensiile la domiciliu.
„Băncile au făcut plățile pensiilor. Ultimele plăți se fac luni. S-a putut, deci, face plata imediat, nu după 2 zile. Da, am ținut să se facă plățile cât mai repede după această perioadă de sărbători. Mă bucur că am atins obiectivul de a începe plățile până în acest week-end. Puteam să mă rezum la comunicări seci gen: nu avem ce face, au fost multe zile libere. (…)
Poșta a livrat deja aproape de jumătate din pensiile la domiciliu. Se lucrează și la acest sfârșit de săptămână. Până la jumătatea săptămânii viitoare se acoperă toate adresele dacă persoanele sunt la domiciliu.
Respectul meu pentru pensionari se vede prin fapte. Mai puține vorbe și mai multă treabă. Se poate!” a scris ministrul Muncii Violeta Alexandru.