Pensionarii primesc vești proaste! Recalcularea pensiilor întârzie din cauza problemelor tehnice

Pensionarii care așteaptă recalcularea pensiilor sau soluționarea dosarelor restante mai au de așteptat, deoarece procesul nu va fi finalizat nici în februarie. Asta înseamnă că unii vor primi în continuare pensii mai mici deoarece nu au fost actualizate.

Problema principală este un blocaj tehnic: sistemul informatic nu poate aplica noua lege, care a intrat în vigoare în septembrie 2024. Din această cauză, datele pensionarilor nu au putut fi procesate la timp, ceea ce a dus la întârzierea plăților.

Sunt afectați cei cu dosare noi de pensionare, cei care așteaptă recalcularea pensiei și cei care au solicitat pensionarea la limită de vârstă. Deocamdată, autoritățile nu au găsit o soluție, iar pensionarii trebuie să aștepte rezolvarea problemelor tehnice. Până atunci, mii de seniori nu știu când își vor primi banii actualizați.

De exemplu, un pensionar din județul Alba a depus cerere pentru pensionare la limită de vârstă pe depusă pe 3 septembrie 2024. Nici după 147 de zile, dosarul său nu a fost încă soluționat.

Anterior, i-a fost aprobat un dosar pentru pensie anticipată cu penalizare, însă plata nu a fost încă efectuată din iunie 2023. În opinia sa, autoritățile ar fi trebuit doar să adauge la dosarul vechi lunile suplimentare lucrate, aproximativ un an și jumătate.

„Asta este răspunsul de la CJP ALBA, referitor la cererea pentru pensie limită de vârstă conform art.56 din legea 360 / 2023, depusă în data de 03 septembrie 2024. Este posibil așa ceva? Au trecut 147 de zile și nu sunt în stare să rezolve un dosar de pensie.

Menționez că am avut dosar aprobat pentru pensie anticipată cu penalizare, care nu a fost pus în plată încă din iunie 2023. Ce mare lucru să mai completeze la dosarul vechi, lunile lucrate în plus, aproximativ 1 an și jumătate. Slabi ‘meseriași’ avem la casele județene”, le-a spus un pensionar nemulțumit celor de la Newsweek.

Unii românii au ales să se pensioneze mai devreme

Pentru a evita astfel de probleme, unii români aleg să se pensioneze mai devreme, chiar dacă asta înseamnă că vor primi o pensie mai mică.

Conform Legii nr. 360/2023, cei care au contribuit la sistemul de pensii cu cel puțin cinci ani peste stagiul minim pot cere pensionarea cu până la cinci ani înainte de vârsta standard. Totuși, această reducere a vârstei de pensionare nu se poate combina cu alte beneficii similare oferite de alte legi.