Ţările membre ale Uniunii Europene care distribuie fonduri europene agricultorilor vor avea probleme în recuperarea banilor de la Comisia Europeană.
Dacă statele ar putea înregistra întârzieri în rambursarea fondurilor agricole, agricultorii pot sta liniştiţi pentru că nu vor fi imediat afectaţi de adoptarea tardivă a bugetului UE pe 2011, potrivit comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, transmite AFP, citat de Agerpres.
În cazul în care UE nu va adopta în următoarele luni bugetul pe 2011, statele care avansează plăţi directe prin Politica Agricolă Comună către cei care lucrează pământul, plăţi distribuite în mare parte la începutul anului, riscă să înregistreze o întârziere a rambursării din partea Comisiei Europene.
Nu agricultorii vor fi imediat afectaţi de acest blocaj, ci mai degrabă statele, atunci când vor încerca să recupereze de la CE fondurile pe care le-au avansat, a precizat Cioloş la Forumul la nivel înalt pentru o mai bună funcţionare a lanţului agroalimentar organizat la Bruxelles.
Blocajul în adoptarea bugetului European pe anul viitor ar putea continua, comisarul european însărcinat cu bugetul, Janusz Lewandowski, estimând că este probabil ca întârzierea să fie de mai multe luni. În consecinţă, ar fi posibil ca, de la 1 ianuarie, să aibă loc o îngheţare provizorie a fondurilor europene, de la o lună la alta, la nivelul lor din 2010, până la adoptarea unui nou buget.
Anul viitor, România va primi de la Uniunea Europeană fonduri în valoare de 907 milioane euro (ceea ce înseamnă o subvenţie de 101 euro pentru fiecare hectar cultivat).